Știri
CSM CSU Oradea și-a prezentat un nou partener, sponsor tehnic, după cum a declarat președintele Șerban Sere, care este firma de echipament sportiv Bellotto. “Am ajuns la un acord cu privire la modalitatea de furnizare a echipamentului, Bellotto urmând să ne furnizeze produsele sub formă de sponsorizare. Este vorba despre o colaborare care se va
La începutul acestei săptămâni, pompierii militari bihoreni au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dernişoara, acesta fiind cel de-al 5-lea incendiu produs de autoaprinderea plantelor furajere, în ultima perioadă, în judeţul Bihor. Prin natura lor combustibilă, furajele constituie un pericol în ceea ce priveşte riscul de producere a incendiilor, întrucât
Între 8 şi 9 septembrie, sub egida Consiliului Silvicultorilor Europeni (C.S.E.), se desfăşoară la Felix, multiple manifestări internaţionale ale silvicultorilor, organizate de Confederaţia „Consilva” şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”. Participă peste 350 de silvicultori din 8 ţări între care Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Franţa, Republica Moldova, România, Ungaria, Ucraina şi Turcia. Programul cupride intre altele: Intâlnirea
SC Danvert SRL Sînmartin organizează, între 16-18 septembrie, pentru prima dată în județul Bihor, o expoziție de struguri cu peste 30 de soiuri. Dat fiind numărul mare al celor care dețin viță de vie pentru consum propriu, în Sânmartin, precum și pentru că strugurii reprezintă unul dintre cele mai consumate fructe, am considerat necesar si
După o serie de jocuri amicale, toate susținute în deplasare, Campioana României la baschet masculin, formația CSM CSU Oradea se întoarce acasă, aici unde, în partea a doua a acestei săptămâni, va susține și primele partide de pe teren propriu din actualul sezon. Aceste meciuri vor avea loc în cadrul Memorialului Antonio Alexe, care este
La Baza Sportivă de fotbal „5×5”, pe unul dintre terenurile sintetice, a fost amenajat un ring, unde s-au desfăşurat întrecerile ediției a V-a a Cupei „Gym Mar Strong” la box. S-au jucat 12 partide, care au reunit sportivi de la șase cluburi din țară și din Ungaria. Astfel, au urcat în ring reprezentanți de la
Stadionul Universității din Oradea găzduieşte la acest sfârșit de săptămână întrecerile Campionatului Național de Tir cu Arcul. Competiţia este destinată diviziilor de arc olimpic, arc compound şi barebow (copii şi juniori mici), cu tinte situate la distanţe între 30 şi 60 de metri. Până în prezent s-au înscris peste 60 de concurenţi, reprezentând 15 cluburi
Etapa a II-a a campionatului Ligii a V-a la fotbal a adus și debutul oficial în competiții a noii echipe FC Bihor Legenda 1902. Aceasta a evoluat în deplasare, la Suplacul de Barcău, unde, deși a dominat clar jocul, a terminat doar la egalitate, scor 0-0, cu formația locală, Voința. Scorul etapei în Seria I
Sportiva orădeană Bianca Benea, legitimată la CSM LPS Oradea și antrenată de Nicolae Ille, a avut o prestație bună și s-a clasat pe locul al II-lea la întrecerile Cupei ENGARDE UNEFS, competiție destinată seniorilor, în proba de spadă feminin. Competiția s-a desfășurat la Sala Floreasca din capitală, iar delegația feminină orădeană a mai cuprins trei
Tinerii judoka orădeni au obținut opt clasări pe podium la întrecerile celei de-a II-a etape a Euroligii Regionale de juniori III U16, întreceri care s-au desfășurat sâmbătă și duminică la Subotica, în Serbia. Competiția a reunit la start peste 300 de sportivi proveniți din Serbia, Bosnia Herțegovina, Croația, Ungaria și Romania, iar printre protagoniști s-au
Older Posts››
‹‹Newer Posts