Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Centrul comercial ERA Park „e pe val”

Distracţia începe sâmbătă, de la ora 11, când la ERA Park Oradea revine paradisul copiilor. Cei mici sunt invitaţi în lumea aventurilor alături de Dorothy, în „Vrăjitorul din Oz”, un spectacol susţinut de Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria, în sala de evenimente a centrului comercial. Între orele 17-19, un nou atelier BombonERA şi

Marţea neagră a tăietorilor ilegali de lemne

Nu ştiu dacă hoţilor „li s-a arătat pisica neagră” marţi, înainte de fapte, cert este însă că flerul poliţiştilor nu a dat greş. În aceeaşi zi de marţi 9 februarie, polițiștii au făcut capturi importante în stoparea furtului de material lemnos din pădurile bihorene. Astfel, poliţiştii Postului de Poliție Lăzăreni au depistat în flagrant doi

O parte din pictura originală a Pasajului „Vulturul Negru” a fost restaurată

La sfârşitul săptămânii trecute, au fost demontate schelele de la intrarea în Pasajul Vulturul Negru dinspre Piaţa Unirii. Până acum a fost restaurată o suprafaţă de cca 200 mp din pictura originală a cupolei pasajului şi a pereţilor aferenţi. Lucrările au fost împărţite pe tronsoane, Constructorul Sălard urmând să execute şi celelate operaţii succesiv, dinspre

În ultimii 6 ani, 62 de proiecte au schimbat fața orașului Oradea

Direcția de Management al Proiectelor cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea și-a prezentat raportul de activitate al anului 2015. Conferința a fost prilejuită și de închiderea ciclului de finanțare 2007 – 2013, ocazie cu care a fost invitat și dl. Marcel Boloș – secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost director al Direcției

Vigilenţa poliţiştilor de frontieră români, nu poate fi contestată

Urmărit general depistat la frontieră Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român care figura în bazele de date ca fiind urmărit general deoarece se sustragea executării unei pedepse de un an închisoare. În data de 08.02.2016, ora 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat

Ziua Mondială a Bolnavului marcată la Oradea

Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului (11 februarie), Centrul de Îngrijire la Domiciliu (CID) al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, oferă gratuit în ziua de joi, 11 februarie 2016, măsurarea glicemiei şi a tensiunii arteriale. Primele 100 de persoane vor beneficia şi de vitamina C acordată gratuit. Doritorii sunt aşteptaţi între orele 8-12 la sediul Centrului de

CEDO amendează România pentru sărbătorirea Dragobetelui

Am ajuns ziua când vom fi amendaţi pentru că îmbrăcăm costumul popular de Dragobete,  deci pentru „ei ” sărbătoarea Dragobetelui are un caracter mistic-conservator, heterosexual. Cum este posibil ? Iar oficialii români se apleacă obedient în faţa acestor absurdităţi, grăbindu-se să emită reglementări interne! Şirul aberaţiilor UE se înteţeşte. Şi dacă românii vor continua să

Ediţia a-II-a a Festivalului-concurs „D’ale porcului”

Concursul de preparare tradiţională a porcului, între comunele din judeţul Bihor are ca scop promovarea tradiţiilor populare bihorene şi va avea loc sâmbătă, 27 februarie 2016, în parcarea ERA Shopping Park Oradea.  Comunele bihorene şi invitaţii din Ungaria promit un adevărat festin culinar: toroş, cârnaţi, caltaboşi, jumări și alte produse speciale. Echipele înscrise vor participa

Older Posts›› ‹‹Newer Posts