Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Festivalul Internaţional de Fotografie „Carol Pop de Szathmári”

Sub patronajul Ministerului Culturii din România, între 11 ianuarie-10 februarie 2016, Asociaţia “Euro Foto Art” Oradea, organizeaza a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Fotografie “Carol Pop de Szathmári”, cu scopul aducerii în atenţia opiniei publice a personalităţii primului fotoreporter de război din lume, de origine română, care a imortalizat pe material fotosensibil, primul război

Articolul 48 din Constituţia României în dezbatere publică

O amplă mișcare națională a fost inițiată de organismul „Coaliția pentru apărarea familiei” despre formularea ambiguă a articolului 48 din Constituție privind căsătoria . Actuala formulare precizează:„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți… ” Această formulare dă naștere la unele interpretări ce vin în contradicție cu perceptele morale și tradiția creștinească a căsătoriei

In memoriam – Sergiu Savin

A mai plecat un slujitor al scenei: regizorul Sergiu Savin (născut la 6 noiembrie 1941 în Suceava). A plecat acolo unde, odată, vom merge fiecare dintre noi, cât mai târziu, sperăm! A fost invitat la teatrul orădean în 1974, să monteze „Singurătatea trăgătorului la țintă”, de Vasile Rebreanu și Mircea Zaciu. Apoi a rămas aici,

Concursul PREMIILE UZPR – 2015

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2015. Competiția se adresează profesioniştilor din mass-media, membri ai UZP din țară și din Diaspora și este un prilej de confirmare a valorilor jurnalismului românesc şi de promovare a răspunderii sociale a acestei profesiuni. Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producții de

A apărut numărul 1 al revistei „UZP”, editată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Primul periodic independent postdecembrist al Uniunii Ziariștilor Profesioniști a fost lansat la București. “După 25 de ani, profesia noastră are, în sfârşit, o revistă a ei. Puţine profesii se bucură de aşa ceva. Este o formă de a omagia memoria jurnalismului. Sperăm ca revista să fie bine primită de colegii de breaslă. Este o publicație

Situație disperată la FC Bihor!

Începutul de an 2016 a adus cea mai critică situație de la clubul orădean de fotbal FC Bihor. Dacă până acum, de fiecare dată se găseau soluții ca să-și continue activitatea și să-și înceapă pregătirile, chiar și fără bani, cum s-a întâmplat în partea a doua a anului trecut, de această dată situația este foarte

Festivalul dulciurilor (ediţia I), activitate caritabilă la Oradea

Pentru a veni in sprijinul unei familii greu incercate, avand copii cu varste intre 3 si 5 ani, care si-au pierdut mama, voluntari ai grupului Allegria, de la Manastirea Franciscana „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea, au organizat o activitate caritabila in care au impartit oradenilor dulciuri contra donatiilor financiare, de la fiecare dupa posibilitati. Preotul

Echipele orădene de baschet fete U14 şi 16 ani şi-au aflat adversarele din Campionatul Naţional

Echipa de baschet fete U14 (sub 14 ani) a Clubului Crişul Oradea, pregătită de Ioana Nistor-Ciplea, s-a calificat la faza semifinală a Campionatului Naţional şi a fost repartizată în Grupa a II-a a fazei, alături de următoarele formaţii: CSU Braşov, CSS nr.6 Admar Constanţa, LPS Satu Mare, XS Olimpia Bucureşti, CSS Botoşani, CSS-CSM Târgovişte şi ACS

Formația Luceafărul Oradea și-a stabilit programul pregătirilor din această iarnă

Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea, care activează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, ocupând poziția a II-a în Seria a V-a, după desfășurarea turului de campionat, și-a stabilit programul pregătirilor din această iarnă, în perspectiva abordării stagiunii de primăvară. Astfel, echipa orădeană, care are acum un nou antrenor, în persoana lui Dan

Older Posts›› ‹‹Newer Posts