Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Proiectul ”Descoperă comorile Pădurii Craiului”, la final

În perioada aprilie – septembrie 2018 Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului, administrator al siturilor Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului și ROSPA 0115 Defileul Crișului Repede – Valea Iadului, a derulat proiectul ”Descoperă comorile Pădurii Craiului”, proiect care a avut ca scop creșterea gradului de

Distracție de 4 zile, la Toamna Orădeană în cetate și pe strada V. Alecsandri

Patru zile pline de distracţie şi relaxare, cu nouă concerte în aer liber, în două spaţii urbane uimitoare, încărcate de istorie, alături de artişti consacraţi şi maeştri ai artei stradale, „condimentate” cu o mulţime de bunătăţi… O nouă ediţie a Toamnei Orădene se va desfăşura la finalul acestei săptămâni, de joi până duminică, în Cetate

Vești bune de la Consiliul Local Oradea

Municipalitatea orădeană vrea să cumpere 10 autobuze hibrid de ultimă generaţie. Investiţia, în valoare de 22,8 milioane lei, urmează să fie făcută din fonduri europene, contribuţia municipalităţii urmând să se ridice la cel mult 10%. Diesel şi electric Consiliul Local a aprobat luni indicatorii tehnico-economici ai achiziţiei autobuzelor diesel şi electric, precum şi studiul de

Toamna orădeană, din nou la ea acasă

În perioada 4-7 octombrie, în Cetatea Oradea și pe Pietonala Vasile Alecsandri orădenii și turiștii sunt invitați la o nouă ediție a Toamnei Orădene, eveniment care va fi presărat cu concerte, street food și teatru stradal și în care copiii vor avea o zonă de joacă, doar a lor. Ediția din acest an aduce în

Expoziția „Tezaur al Episcopiei Tulcii”, la Cetatea Oradea

Expoziția „Tezaur Episcopia Tulcii” se vernisează marţi, 9 octombrie, de la ora 12, la Muzeul Oraşului Oradea-Complex Cultural. Ea aduce în faţa publicului un fond de obiecte bisericeşti, reprezentativ pentru trei secole şi pentru aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord. Zona Dobrogei de Nord este locul unde mai multe religii se întâlnesc fără

Trenul Marii Uniri pleacă și de la Oradea

Dan Poinar – președintele Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Bihor, inițiatorul acțiunii de deplasare cu trenul la Alba Iulia cu ocazia Centenarului Marii Uniri și consilierul local Grigore Morar  au susținut ieri, 1 octombrie, la Primăria Oradea o conferință de presă în care au anunțat că perioada de înscriere la acțiunea ,,Marșurile

Pornirea sezonului de încălzire 2018-2019, la Oradea și Sânmartin

Având în vedere temperaturile înregistrate în ultimele nopți și previziunile meteorologice pentru următoarele zile, începând de marți, 2 octombrie 2018, Termoficare Oradea S.A. va relua treptat furnizarea energiei termice pentru încălzire în Municipiul Oradea și Sînmartin. Pentru informaţii actualizate în timp real privind reluarea furnizării încălzirii, clienţii noştrii pot suna la dispeceratul de urgență TelVerde

Older Posts›› ‹‹Newer Posts