Știri
În luna august, Cinematograful în aer liber din Oradea revine în Parcul Cetății! Patru sfârșituri de săptămână cu filme, în cea mai frumoasă lună de vară Urmează așadar să petrecem împreună seri de vară memorabile în Parcul Cetății Oradea, alături de familie și prieteni. Ediția 2018 a Oradea Summer Film aduce în atenția cinefililor și
În cadrul şedinţei Consiliului Local de joi, 19 iulie 2018, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției „Drum colector aferent drumului de centură (str. Ogorului) între str. Liviu Borcea și str. Ciheiului”. Tronsonul de drum colector va fi amenajat de-a lungul drumului de centură al municipiului Oradea, pe partea dreaptă, sensul de mers spre Borș,
Sportivul orădean Laviniu Chiș a devenit campion balcanic de atletism seniori în cadrul probei de 5 mii de metri, după ce acesta a avut o evoluție foarte bună în cadrul concursului de sâmbătă. Ediția a 71-a a Campionatului Balcanic de atletism pentru seniori are loc la acest sfârșit de săptămână în Bulgaria, la Stara Zagora,
Elevii antrenorilor Cristian Lupuț și Ioan Pap-Deac au primit, la Sânmartin, replica timișorenilor de la Ripensia, pe care au reușit să-i învingă cu scorul de 3-2. La pauză scorul a fost egal, după ce oaspeții au deschis scorul, iar Ludușan a restaabilit egalitatea. În repriza a doua, bihorenii au marcat primii și au făcut-o chiar
Asociația Județeană de Fotbal Bihor, Asociația Județeană de Fotbal Alba și Federația Română de Fotbal, organizează Campionatul Munților Apuseni 2018. Competiția fotbalistică este destinată echipelor din localități din zona Munților Apuseni, iar meciurile se vor desfășura pe teren redus (sintetic). În componența echipelor se pot regăsi atât jucători legitimați cât și nelegitimați. Înscrierile se fac
A fost prezentată documentația tehnico-economică actualizată a proiectului „Construire de drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal”. Strategia de dezvoltare a orașului pe termen mediu și lung are în vedere dezvoltarea unui centru intermodal pentru asigurarea transportului combinat rutier-feroviar al mărfurilor, cu facilități de manipulare și depozitare a mărfurilor și zone dedicate serviciilor.
Tenismena bihoreană Irina Bara a părăsit, vineri și proba de dublu al turneului internațional din capitala țării noastre, BRD Bucharest Open, competiție care se desfășoară în această săptămână la Arenele BNR. Făcând pereche cu germanca Nicola Geuer, Bara a cedat în sferturile de finală ale probei de dublu, cele două fiind învinse de cuplul Danka
Lotul echipei orădene de baschet masculin CSM CSU pentru noul sezon competițional s-a mai întregit vineri cu încă doi jucători. De fapt, sunt doi baschetbaliști care au evoluat și în sezonul anterior la formația bihoreană și care au decis să continue sub comanda antrenorului Cristian Achim. Astfel, Muhamed Pašalić a semnat un nou angajament cu
Federaţia Română de Fotbal a stabilit, joi, prin tragere la sorţi, programul competițional din sezonul 2018-2019 al Ligii a II-a, competiție în care activează și singura formație bihoreană din eșaloanele naționale, Luceafărul Oradea. În urma stabilirii programului, formația bihoreană a aflat faptul că va disputa primul joc din noua ediție în deplasare, tocmai pe terenul
Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea și-a continuat miercuri seria jocurilor amicale din această vară. Astfel, trupa pregătită de antrenorii Cristian Lupuț și Ioan Pap Deac a făcut deplasarea în Ungaria, acolo unde a întâlnit formația la care activează fostul portar al echipei FC Bihor, Călin Fildan, dar și alți fotbaliști români, Fuzesgyarmati SK. Deși
Older Posts››
‹‹Newer Posts