Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Știri

Handbaliștii de la CSM Oradea au încheiat sezonul pe locul I

Handbaliștii de la CSM Oradea și-au încheiat joi evoluția din actuala ediție a campionatului Diviziei A (liga a II-a). Bihorenii au încheiat cu succes sezonul, după ce, în ultima etapă, s-au impus pe teren propriu, în fața oltenilor de la Universitatea Craiova. Desfășurat la Arena „Antonio Alexe”, jocul s-a încheiat cu scorul de 38-34 pentru

Luceafărul Oradea 1-1, cu Pandurii Târgu Jiu, la Motru

Fotbaliștii de la Lucefărul și-au continuat miercuri seria rezultatelor pozitive. Astfel, în cadrul etapei intermediare din această săptămână din Liga a II-a, bihorenii au obținut un rezultat de egalitate, în deplasare, la Motru, cu Pandurii Tg. Jiu, dar au trecut chiar pe lângă victorie, după ce au fost egalați spre final, în minutul 88. Jocul

Un nou curs gratuit de tenis de câmp, la arenele Voința

Sâmbătă, 19 mai, de la ora 10, demarează la Oradea, un nou curs gratuit de tenis, care continuă tradiția cursurilor predate pe bază de voluntariat de antrenorii Clubului Sportiv „Voinţa” Oradea în 2014 și 2015, continuate în 2017 și adresate tuturor iubitorilor „sportului alb” din Oradea și județul Bihor. Prin aceste lecții, circa 150 de

Se reia furnizarea apei calde, în Oradea și Sânmartin

Ca urmare a finalizării lucrărilor de reparații și investiții la rețeaua de transport a agentului  termic, începând cu ora 18  s-au început manevrele  de umplere a rețelelor termice. Reluarea furnizării apei calde de consum se realizează treptat, astfel: În18 mai 2018, de la ora 23, pentru punctele termice situate in cartierul Rogerius: 105, 110, 111,

Amenajare de parcări și acces auto în zona Căii Aradului

În ședința Consiliului Local de ieri, 17 mai, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul de fezabilitate pentru amenajarea de acces auto și spații de parcare în zona situată între str. Dimitrie Pompeiu, Henri Coandă și Calea Aradului. În prezent, curtea interioară a blocurilor de pe străzile Dimitrie Pompeiu, Henri Coandă și Calea Aradului

Florin Piersic junior revine la Oradea, pe scena Teatrului Regina Maria

În 8 iunie, pe scena Teatrului Regina Maria, urcă Florin Piersic Junior. După experiența reușită din 1 aprilie, cu Horațiu Mălăele,  îndrăgitul artist Florin Piersic junior revine la Oradea, cu piesa Freak Show (Spectacol cu ciudați). Realizat după un material scris de Florin Piersic jr, în regia și interpretarea sa, Freak Show este un spectacol

Older Posts›› ‹‹Newer Posts