„Trebuie să fii capabil să oglindești chiar și lucrurile cele mai pure” (Andre Gide).

Acest enunț pare să fi fost mobilul interior al artistului AUREL ROȘU, unul dintre veteranii artei plastice românești, atunci când a conceput expoziția personală ca experiență interioară a curgerii timpului, ca un dialog al vârstelor. Expoziție de pictură și sculptură ce a putut fi văzută și admirată, cu ceva timp în urmă, în spațiul generos al Galeriei Reperaj.

Timpul devine pentru artist un spațiu traversabil, o materie poetică ce poate fi privită, nu doar resimțită, ex. Lucrarea intitulată –TIMP- o cruce stilizată, în mijlocul căreia, o succesiune de cadrane și rotițe, de dimensiuni diferite, devine imagine concretă a curgerii vremii. Și te trimite la etapele de vârstă cu care autorul inițiază un dialog tacit, dar consistent. Peisaje văzute dinăuntru, marcate de experiențe și credințe specifice, o proiecție a sufletului în lumina concretului, printr-o carnație a imaginii și o cromatică vie.

Expoziția sa este un dialog asumat cu timpul privit nu ca adversar, ci ca partener de reflecție, cu pulsații afective și reveniri simbolice. Cele câteva Pendule, minunat realizate sculptural, sunt mai mult decât obiecte cinetice. Împreună cu picturile: Ceasul, Fereastra, Porțile Împărătești, Altar, Portaluri etc. funcționează ca metafore ale devenirii, ale ritmului interior, ale echilibrului fragil dintre măsură și intensitatea trăirii.

Timpul nu este doar contabilizat în etape și vârste: Copilăria, de unde subconștientul aduce la suprafață imagini cu Circul, din bâlciul de altădată cu personaje fascinante: clovni, Iluzioniști, arlechini, măști etc; Tinerețea, Maturitatea. Acel timp parcurs este interogat, suspendat, ritualizat. Nu e doar amintire, nici nostalgie. În zona picturală, universul circului sugerează succesiunea rolurilor proprii pe scena vieții. Iar maniera impresionistă, cu tușe groase, puternice și o cromatică vibrantă te trimite cu gândul la fluididitatea amintirilor, la epoci afective, la o arhivă simbolică a acestora. În care, un simbol recurent, profund și obsedant, ce le traversează pe toate, este Peștele. De la Acvariu, Pescar, Bătrânul și marea, la Peștele Mecanic, acest motiv este semn al credinței, al începuturilor, al sacrificiului, dar și al adaptării la o lume tot mai tehnicizată, tot mai desacralizată. Ca în Răstignire, bunăoară, unde simbolul capătă densitate dramatică, iar sacralitatea se confruntă direct cu fragilitatea condiției umane. Ușile împărătești, Altarul Arhaic sugerează dimensiunea liturgică originală și trasează traiectoria unui artist matur în confruntatea cu timpul și cu destinul. După cum, Portaluri, Ferestre, Ceasuri sunt și ele praguri recurente ori momente suspendate între lumi, între vârste, între credință și îndoială. 

Este, în esență, o expoziție de maturitate artistică cu lucrări realizate în acryl și tempera, dar care au strălucirea uleiului pe pânză. Deși intensă, culoarea nu strigă ci cântă și respiră un lirism bine temperat de maturitatea discursului. Energia cromatică nu contrazice reflecția , ci o potențează. După cum, simbolurile nu se impun, ci se insinuiază discret în mintea și simțirea privitorului.

Între sacru și ludic, artistul construiește un lirism vizual în care, fiecare lucrare pare a fi o confesiune discretă. Iar privitorul pleacă din galerie cu sentimentul că timpul nu s-a volatilizat ci s-a așezat în matca sa firească. Asemenea unui Pendul care, pentru o clipă, încetează să mai bată și devine sens și tăcere.

Maria VESA AURSULESEI