”Pianul Speranței” a concertat și la Penitenciarul Oradea
apr. 17, 2017, 0 Comentarii
La Penitenciarul Oradea, a avut loc un concert de muzică clasică (pian și clarinet), susținut de reprezentanții Asociației Resonnance Romania, respectiv doamna Lavinia Maria Dragoș și domnul Bogdan Scurtu. La acest eveniment au participat 53 de deținuți ca spectatori, evenimentul fiind transmis în direct în toate camerele de deținere prin intermediul canalului tv cu circuit închis al penitenciarului. Astfel, misiunea Asociației Resonnance Romania de „a aduce muzica clasică în locuri unde ea nu ajunge”, a fost îndeplinită cu succes. Concertul face parte din proiectul „Pianul Speranței” și este finanțat de Fundația Comunitară Oradea.
Această manifestație muzicală se înscrie într-un calendar de activități diversificate, desfășurate în perioada dinaintea „Sărbătorilor Pascale”, cum ar fi: expoziție cu obiecte confecționate de deținuți, o prelegere despre „Obiceiuri și tradiții pascale la români”, acțiuni caritabile, manifestații religioase, concursuri tematice, concursuri sportive, etc.
Activităţile derulate, specifice unei perioade încărcate de semnificații profunde, au menirea de a îndemna deținuții la o introspospecție și o meditație interioară care ulterior să conducă la reintegrarea lor în societate.
Adina Bârda



























