Arhiva pentruiulie 2016
A fost o zi frumoasă de vară, în care turiștii au putut să se bucure de peisaje, de bunătățile localnicilor din satele Colești și Izbuc, toate completate de ospitalitatea călugărilor de la Mănăstirea Izbuc. Satul Colești invadat de bicicliști Pornirea s-a dat din satul Colești de la Căminul Cultural, unde cei peste 50 de participanții
Primăria Oradea desfăşoară în cadrul programului de reparaţii-întreţinere străzi lucrări specifice la intrarea în oraş atât pe Calea Clujului, cât şi pe Calea Aradului. Astfel, pe Calea Clujului, pe tronsonul cuprins între Cartierul Tineretului şi limita de administrare a municipiului Oradea cu localitatea Oşorhei se reface covorul asfaltic. Săptămâna trecută au fost executate deja lucrările
La sfârşitul săptămânii, în 23 şi 24 iulie, în Parcul Bălcescu are loc o nouă ediţie a Târgului de obiecte antice. Expozanţi din toate colţurile ţării sunt aşteptaţi la târgul de antichităţi de la Oradea. Vizitatorii târgului din Parcul Bălcescu găsesc statuete, cărţi, lampadare, tablouri, ceasuri, bijuterii şi multe alte obiecte create manual. Publicul beneficiază
PadișFest i-a reunit pe iubitorii muntelui, comunitatea locală și autoritățile În perioada 15-17 iulie, în Glăvoi, s-a desfășurat a doua ediție a manifestării PadișFest, eveniment care a avut ca scop promovarea turismului responsabil ca medotă de conservare a patrimoniului natural și cultural al zonei. PadișFest a fost organizat de Asociația Compas pentru dezvoltarea societății civile
Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (în vârstă de 85 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului a făcut unele dezvăluiri, puţin cunoscute populaţiei de rând, chiar după răsturnarea regimului Ceauşescu. A relatat multe aspecte privind “o reţea de subterane”, în legătură cu palatul. Pentru a-şi realiza
Ştefan cel Mare a bătut cel mai mulţi turci, era spaima Imperiului Austro-Otoman. A avut vreo 50 de războaie cu ei şi deci a fost 50-0. * Sau bătut ani mulţi în al doilea război mondial şi sa-u mai şi săturat. Şi au zis să facă pace şi au puso diun tratat. Adio război. *
O simplă adulmecare creşte performanţele intelectuale cu 75%. Oamenii de ştiinţă au găsit o rezolvare uimitoare contra… uitării. Astfel, persoanele care au des lapsusuri, nu-şi pot aminti cifre şi nume, nu au decât să miroasă ulei esenţial de rozmarin sau să ţină pe biroul de la muncă ori de acasă o astfel de plantă. Aceasta
Cea mai veche profeţie despre al Treilea Război Mondial rămâne profeţia cavalerului templier Ioan de Vezelay, cunoscut şi sub numele de Ioan de la Ierusalim. El şi-a redactat viziunea lui la anii 1099. Cunoscută de templieri, Profeţia lui Ioan de la Ierusalim descrie cu o exactitate uimitoare istoria lumii până în anul 3000, iar ceea
In SUA la emisiunea ,,Vrei să fii milionar” ajung in etapa finala un polonez si un evreu. Se fac pariuri, toti se inghesuiesc sa parieze pe evreu, in timp ce pe polonez a pariat doar o singura persoana, probabil un alt polonez, ruda etc. Incepe concursul. La final cei doi au punctaj egal. In aceasta
Ai carte, ai cu ce să te ştergi la fund! http://fs.gallup.unm.edu/folclor11.pdf Iubeşte-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău! http://fs.gallup.unm.edu/folclor10.pdf Decât repede şi bine, mai degrabă încet şi prost! http://fs.gallup.unm.edu/folclor9.pdf Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa! http://fs.gallup.unm.edu/folclor8.pdf Dovada supremă că există fiinţe inteligente în afara
Older Posts››
‹‹Newer Posts