Arhiva pentruaugust 17, 2016
Citiţi cu mare răbdare şi atenţie, poate vă veţi trezi în al XII-lea ceas, altfel Naţiunea Română va dispărea pe vecie. Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauşeştilor, România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut greu. Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din
Cu mai mulți jucători ai campioanei naționale, CSM CSU Oradea, în compenență, echipa națională de baschet masculin a României s-a clasat pe locul al III-lea la turneul amical desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 12-14 august. După ce în deschiderea turneului, România a învis Estonia, cu 67-66, printr-un punct al victoriei adus de orădeanul Titus Nicoară,
Începând cu anul 175 după Hristos, stindardul dac s-a impus ca stindard al majorităţilor legiunilor romane, triumfând şi în a doua jumătate a secolului al IV-lea, cu prilejul vizitei la Roma a împăratului Flavius Iulius Constantinus, fiul împăratului Constantin I (după istoricul Ammien Marcellius). Ce-i interesant, de abia de acum apare: Potrivit datelor cuprinse în
Arbitrul orădean Octavian Șovre, alături de colegii săi din brigada românească, centralul Ovidiu Hațegan și asistentul Sebastian Gheorghe, au fost delegaţi de FIFA să arbitreze semifinala turneului de fotbal masculin, Brazilia – Honduras, de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Partida este programată miercuri, iar pentru cei trei cavaleri ai fluierului români este
Nu îți mai aduci aminte de ce ai cumpărat vaza cu rândunici de pe noptieră sau harta Europei care zace prăfuită în pod de 2 ani încoace? Te împiedici deseori de mormane de haine de care nu mai ai nevoie? Ai cărți cărora le-a trecut de mult timpul şi nu ai idee unde să le
ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE PRINŢESA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, CARE NU A AVUT NICIODATĂ CETĂŢENIE ROMÂNĂ, NU A FOST REGINĂ A ROMÂNIEI ŞI CARE A ACŢIONAT PENTRU DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ŢĂRII NOASTRE! DOAMNA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN A FOST SAU NU A