Arhiva pentruaugust 3, 2017
Galeria Studio Ștefan Vilidár István” găzduiește în perioada 10-27 august 2017 expoziția absolvenților cursului de tehnică și artă fotografică seria D/2017 organizat de Clubul Fotografic Nufărul Oradea, în parteneriat cu Asociația ”Euro Foto Art”. În cadrul expoziției intitulate „Povestea norilor”sunt prezentate 42 de fotografii monochrome și color realizate de 4 artiști fotografi participanți la curs.
La Munchen (Germania), a avut loc, joi, tragerea la sorți a tururilor preliminare și fazei grupelor FIBA Europe Cup – ediția 2017/18. CSM CSU Oradea și-a descoperit adversarul din primul tur, potențialul adversar în turul al II-lea și configurația grupei. Astfel, Leii Roșii se vor duela cu Balkan Botevgrad (Bulgaria). Primul tur Manșa 1 –
Baschetbalistul american Martin Zeno va juca pentru formația bihoreană CSM CSU Oradea și în sezonul competițional 2017-2018. După cum anunță clubul bihorean, acesta a semnat un nou angjament cu formația alături de care a devenit campion al României în anul 2016. În vârstă de 31 ani, Zeno a scris istorie în ediția inaugurală a Basketball
Peste 200 de jucători se află la startul competiției Visit Oradea Streetball, etapă care încheie la acest sfârșit dre săptămână, sâmbătă și duminică, circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2017. Turneul, care va avea loc în Piața Unirii, în apropierea emblematicei Biserici cu Lună, oferă o ultimă șansă echipelor de a se
Tânărul judoka orădean Vlad Luncan s-a remarcat la un nou concurs internațional. De această dată, sportivul pregătit de antrenorii Aurelian Fleisz și Alexandru Goncearenco, a cucerit medalia de argint la întrecerile concursului de Cupă Europeană pentru juniori, care s-a desfășurat în Germania, la Berlin. Component al lotului olimpic de tineret, Vlad Luncan a avut evoluţii
Înotătoarea orădeană Huszár Ingrid a reușit să stabilească un nou record național în cadrul probei de 100 m bras, cu timpul de 1′ 11,89”. Performanța sportivei legitimată la clubul Crișul Oradea, und este antrenată de Zsolt Illes, dar care este și componentă a lotului naţional, a fost realizată în Ungara, la Györ, unde s-au desfășurat întrecerile Festivalului Olimipic
Echipa bihoreană de baschet masculin CSM CSU Oradea se va reuni pe data de 14 august, în vederea abordării sezonului competițional 2017-2018, după cum informează conducerea clubului. Spre deosebire de alți ani, perioada precompetițională va fi mai scurtă, acest lucru datorându-se faptului că FIBA a decis să înceapă cupele europene extrem de devreme, la data de 20 septembrie, cu aproximtiv trei săptămâni mai devreme decât startul