Artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP s-a întâlnit marți, 30 octombrie 2017 între orele 10 – 11 cu elevii Liceului ”Mihai Eminescu” din Slatina (Ucraina). Cu această ocazie cunoscutul artist fotograf orădean le-a vorbit elevilor români timp de o oră despre arta fotografică. În urma discuțiilor avute cu doamna director Adriana Pop s-a conturat ideia organizării în luna
În programul naţional „Şcoala altfel”, din această săptămână, organizat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Oradea, elevii claselor de jurnalism şi nu numai, au avut ocazia de a dialoga cu Dinicu Braghină, preşedintele filialei Bihor a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, pe o temă de mare interes: jurnalismul. Luni, 30 octombrie, liceul a fost gazda unei dezbateri,
Va fi din nou „nebunie”, la acest sfârșit de săptămână, la ERA Park Oradea! Gașca Zurli sosește la centrul comercial cu cel mai nou spectacol, „Hai la masă”, în cadrul căruia copiii vor fi învățați obiceiurile alimentare sănătoase, într-o atmosferă jucăușă, plină de glume și culoare. Evenimentul se desfășoară duminică, 5 noiembrie, sub cupola ERA,