Arhiva pentruiunie 6, 2018
Începând din ianuarie 2017, Zona Metropolitană Oradea (ZMO) este implicată în calitate de lider în implementarea proiectului ”Schimb de bune practici și experiențe cu privire la colectarea, procesarea datelor și implicarea utilizatorilor în vederea îmbunătățirii planificării mersului cu bicicleta și pe jos, ca moduri de transport în zonele urbane și funcționale” (Cyclewalk). Proiectul ”Cyclewalk” este
The Color Run (Culoarea alergării) cea mai fericită cursă de alergare din lume, ajunge în 9 iunie, pentru prima dată în Oradea. Evenimentul este unul necompetitiv, nu pune accent pe timpii de alergare, ci pe distracția nebună! La fiecare kilometru parcurs, participanții trec printr-o poartă de culoare, în care sunt vopsiți din cap până în
Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea din Oradea, organizează, în perioada 6-13 iunie 2018, Școala de vară internațională cu tema Explaining the EU’s Actorness and its Role in the Eastern Neighborhood of the EU, în cadrul proiectului Erasmus +, ENACTED. European Union and
Consiliul Județean Bihor a finalizat licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 767 Dobrești – Vârciorog, în lungime de 16,5 km. Licitația a fost adjudecată de S.C. Carier S.R.L. în asociere cu Drumuri și Poduri Județene Cluj S.A, valoarea estimată a contractului fiind de 28.000.000 de lei. Termenul de execuție este de
Reverendul Nigel Mackey a fost pentru prima dată în România, la Beiuş, în 2003 împreună cu mai mulţi elevi de la Wesley College din Dablin şi au ajutat la realizarea unor apartamente pentru tineri crescuţi în orfelinatul din Beiuş. Irlandezii au fost profund marcaţi şi impresionaţi de ce au văzut aici şi au ales să
Conducerea OTL a prezentat într-o conferință de presă, proiectele care urmează a fi realizate în acest an. Unul dintre acestea este si extinderea liniei de tramvai in Oradea Directorul tehnic Adrian Revnic a prezentat investiția „Realizare legătură pe cele trei direcții a liniilor tramvai în intersecția între străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului și