dÎn data de 25 octombrie 2018, cu prilejul sărbătoririi din Parcul 1 Decembrie, se desfășoară după următorul program: 10 – Întâmpinarea persoanei oficiale, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv. 10,02 – Intonarea Imnului Național al României de către Ioana URS, interpretă de muzică populară. 10,05 – TE DEUM oficiat de preoții aparținând structurilor din
Jandarmii bihoreni au constatat, de vineri până luni, 4 infracţiuni şi 25 de contravenţii, aplicând amenzi în cuantum de 12.600 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 281 lei. S-a luat măsura complementară a ridicării permisului de pescuit pe o perioadă de 90 de zile în cazul a 2 contravenienţi. Amenzile
Poloiștii de la CSM Digi Oradea au câștigat clar dubla confruntare cu concitadina Crișul, în derby-ul local din etapa a 2-a a sezonului regulat al Superligii Naționale. Cele două dispute au avut loc în week-end la Bazinul „Ioan Alexandrescu”, iar echipa antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu, considerată oaspete de această dată, s-a