Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

”Redescopă Bihorul pe bicicletă–Drumul Bisericilor de lemn”


Agenția de Management al Destinației Bihor, Consiliul Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Asociația Filantropia Oradea și Asociația Unanimis vă invită, sâmbătă, 1 iulie 2017, la a V-a ediție a evenimentului ”Redescopă Bihorul pe bicicletă – Drumul Bisericilor de lemn”.

Evenimentul ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă-Drumul Bisericilor de lemn” presupune organizarea unei ture pe bicicletă, pe un traseu în circuit care străbate drumurile județene DJ764D, 108l și DC 175. Ca și noutate, la această ediție vor fi îmbinate mai multe activități, pe lângă cicloturism, degustare de produse tradiționale și elementele culturale este inclusă și activitatea de drumeție.

În comuna Bratca se poate ajunge cu mașina personală sau cu trenul care pleacă din Gara Oradea la ora 7:30, iar întoarcerea se poate face cu trenul care pleacă din Gara Bratca la ora 16:54. Pentru a evita aglomerația recomandăm celor care vor călători cu trenul să își cumpere atât biletul personal cât și cel pentru biciletă cu o zi înainte de eveniment și să folosească ultimul vagon al garniturilor de tren atât la plecare cât și la întoarcere.

Traseu

Primăria Comunei Bratca, Centrul Cultural din Bratca, Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil-Beznea, Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil-din Valea Crișului, sat Lorău-Cascada Boiului-sat Lorău-Centrul de Informare Turistică Bratca, Primăria Bratca.

Info traseu

Lungime 26.7 km

Tip: circuit

Dificultate: medie, 25 la sută pe asfalt , 70 la sută drum pietruit sau de pâmânt, 5 la sută trekking pe traseu ușor prin pădure.

Pornirea pe traseu se va face la ora 9:30 din fața primăriei Bratca. Pe parcursul traseului vor fi vizitate 2 biserici de lemn construite în secolul al XVIII-lea, Valea Boiului și una dintre cascadele din Valea Boiului. Va fi străbătută pe bicicletă o porțiune din Lunca Crișului Repede după care se va urma pe jos un traseu marcat cu punct roșu prin pădurea răcoroasă până la cascada din Valea Boiului.

De asemenea vor fi degustate produse tradiționale specifice județului Bihor pregătite după rețete vechi de harnicele localnice din Bratca, Bezena și Valea Crișului. Toate obiectivele turistice fac parte din viitoarea Destinație ecoturistică Pădurea Craiului aflată în custodia Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor. În comuna Bratca, sunt două văi pitoreşti ce curg paralel – Cheile Brătcuţei şi Valea Boiului.

CIRCULĂM RESPONSABIL

Grupul de bicicliști va fi coordonat pe tot parcursul traseului și va fi însoțit de o mașină de asistență tehnică. Recomandăm participanților și în special persoanele sub 14 ani să fie însoțite de cel puțin un părinte care să Ie supravegheze (sau cel puțin o rudă), iar persoanele peste 14 ani să dețină asupra lor un act de identitate.

Este necesar ca toți turiștii să poarte în timpul deplasării cască de protecție omologată, vestă reflectorizantă și să transporte pe bicicletă numai copii de până la 7 ani, doar în cazul în care vehiculul are montat în fața sau în spate un suport special. Bicicleta trebuie să fie echipată în fața cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. Participanții sunt rugați să traverseze drumurile publice numai pe treceri de pietoni, pe lângă bicicletă și să se deplaseze pe drumurile publice numai unul în spatele celuilalt.

Bisericile de lemn

Biserica de lemn din Bezenea are hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” și este cea mai mare biserică de lemn din Bihor. Pronausul a fost extins în secolul XVIII, datorită creșterii numărului de credincioși o dată cu dezvoltarea mineritului în zonă. Biserica de lemn din Valea Crișului este singura biserică de lemn ortodoxă din Bihor care mai păstrează pictura exterioară. Ambele monumente istorice aparțin civilizației lemnului și evidențiază nivelul constructiv și artistic atins de arhitectura de lemn din spațiul european. Motivele decorative cioplite în lemn și picturile din interior sunt mărturii de arhitectură populară românească ale credinței ortodoxe.

Biserica de lemn Beznea din comuna Bratca

Biserica de lemn din Beznea a fost construită pe edificiul vechi din 1723. Are pereții confecționați din cununi de bârne orizontale suprapuse, îmbinate cu cheotori drepte în formă de T și console. Planul navei este de forma unui dreptunghi cu laturile lungi supradimensioante. Absida de plan pătrat are pereții de nord și de sud ușor abătuți spre interior față de laturile lungi ale navei. Potrivit cercetătorilor a avut și rolul de biserică de judecată. Pictura se mai păstrează pe ușile împărătești și diaconești, și în zona altarului există câteva detalii. Starea de conservare este bună, dar necesită restaurare.

Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil– Valea Crișului din comuna Bratca

Biserica de lemn din Valea Crișului datează din 1785. Are pereții confecționați din cununi de bârne orizontale suprapuse. Bârnele din porțiunea din naos cuprinsă între absidă și fereastra vestică se îmbină în căței, în doi stâlpi verticali, câte unul la fiecare din cei doi pereți longitutdinali ai naosului. La planul dreptunghiular al navei se alătură absida de plan patrat. Față de alte biserici, aici este prezentă o bârnă longitudinală, cheie de boltă a naosului, care se sprijină pe grinda tirant, aidoma arcului dublou. Pictura este executată în stilul icoanelor pe sticlă de la Micula. Este singura biserică de lemn ortodoxă din Bihor care mai păstrează pictura exterioară. Starea de conservare este bună, dar necesită restaurare.

Valea Boiului

Valea cu origini carstice, lipsită însa de chei, este urmărită de abrupturi prezente pe ambele părți. Cascada Boiului este situată la capătul din amonte al văii Boiului și se desfășoară în două trepte. Apa cade de la o înălțime de 7 metri peste un prag natural. Cascada este spectaculaosă datorită căderii de apa cât și acumulării de la baza ei. De aici, pârâul coboară peste un al doilea prag, mai mic, denumit vane, revărsându-se mai apoi printre versanții văii în Crișul Repede.

 Cicloturism responsabil prin arii protejate

Traseul propus de această dată străbate o parte din aria protejată din Situl Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede-Pădurea Craiului. Situl are o suprafață de 38.813 ha și se întinde în proporție de 99% pe teritoriul județului Bihor și de 1% pe teritoriul județului Cluj. Situl înglobează categorii de terenuri de folosință privată, de stat, arii naturale protejate de interes național și local.

”Recomandăm tuturor turiștilor să lase zonele prin care trec așa cum le-au găsit. Să nu lase ambalaje de la produse în aceste zone. Să le transporte în rucsac și să le depună în cel mai apropiat punct de colectare selectivă a deșeurilor din localități. În cazul în care acestea nu există, îi sfătuim să le transporte până acasă”.

”DRUMUL BISERICILOR DE LEMN DIN BIHOR”

Crearea acestui circuit turistic cuprinde mai multe activități: identificarea lăcașelor de cult reprezentative, identificarea infrastructurii din imediata apropiere, acces, semnalizarea turistică, identificarea unor persoane care să poată oferi turiștilor ghidaj, stabilirea unui program de vizitare, realizarea unei pagini web și a unei aplicații pentru telefoane mobile.

Agenția de Management al Destinației Bihor consideră că circuitul turistic  ”Drumul Bisericilor de lemn din Bihor poate deveni pentru comunitățile locale și operatorii de turism, o sursă de venit importantă, dar și un model de păstrare a tradițiilor. În acest sens împreună cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române și administrațiile locale am identificat în interiorul comunităților meșteri populari și producători care pe viitor să asigure turiștilor suveniruri și gustări reci”.

Introducerea bisericilor de lemn pe lista monumentelor UNESCO și ulterior, pe lista unor circuite turistice europene va aduce un plus de valoare turismului din județul Bihor.

Prin evenimentul ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Biserici de lemn”, Agenția de Management al Destinației Bihor susține inițiativele de înființare a traseelor de cicloturism.

Potențialul cicloturistic al județului Bihor este ridicat din toate punctele de vedere, atât pentru cicloturismul „de șosea” cât și pentru cicloturismul montan (mountain biking recreativ și turistic).

Organizatorii acestui eveniment sunt Agenția de Management al Destinație Bihor, Consiliul Județean Bihor, Epsicopia Ortodoxă a Oradiei, Asociația Unanimis și Asociația Filantropia Oradea, iar parteneri sunt Primăria Comunei Bratca, Centrul de Informare Turistică Bratca, IPJ Bihor-Serviciul Rutier, CFR Călători Regionala Cluj și CAPDD Bihor.

 

Gabriel Bonaciu, Consultant în management, turism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *