Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

CSC Sânmartin-CS Minaur Baia Mare, în barajul de promovare, în Liga a III-a


Fotbaliștii de la CSC Sânmartin au încheiat la egalitate, cu scor alb, 0-0, meciul tur din barajul de promovare în Liga a III-a, cu CS Minaur Baia Mare, joc desfășurat sâmbătă seara pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare.

Deși gazdele au avut cele mai multe ocazii, în minutele de prelungire, campioana județului Bihor putea da lovitura, atunci când portarul băimărean Danciu a eziat să iasă la o acțiune a bihorenilor, a făcut-o până la urmă, însă, atacatul echipei din Sânmartin, Ovidiu Popa a ciupit balonul, dar portarul a reușit să respingă cu mâinile din careu.

Antrenorii Ovidiu Morna și Doru Lazăr au trimis în teren în acest joc pe: Ştefan Groze – Cristian Fitero, Petru Ardelean, Andrei Şumălan, Claudiu Popa (min. 19 Sorin Ungur), Iulian Cuc, Claudiu Copil, Mădălin Trip, Sorin Ban (min. 60 Ovidiu Morna), Cristian Copil și Ovidiu Popa.

Partida retur este programată sâmbătă, 30 iunie, de la ora 17,30, la Stadionul Luceafărul din Sânmartin.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *