
La corinde de-ți veni / Noi cu drag vă vom primi! – spectacol caritabil
Noi 26, 2019, 0 Comentarii
Obiceiuri din străbuni spun că-n preajma Crăciunului oamenii devin mai buni, mai uniți, mai darnici. Mersul cu colindul nu este numai o sărbătoare a sufletului, ci și a vieții, a speranței. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece, poezii și dans.
Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Științe ale Educației, Specializările Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar Oradea, Beiuş, IFR şi Psihopedagogie Specială organizează spectacolul caritabil:
LA CORINDE DE-ȚI VENI, NOI CU DRAG VĂ VOM PRIMI!
Să-i colindăm pe cei pe care-i iubim, pe cei de departe sau pe cei de care ne este dor. Cu siguranță colindul nostru va răsuna pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, iar binele pe care îl facem pentru alții, va fi binele pe care ni-l facem nouă înșine.
Evenimentul este dedicat proiectului CASA DE LÂNGĂ SPITAL, inițiat de Asociația LUMEA LUI IANNIS, care își propune să susțină persoanele cu probleme oncologice.
Spectacolul caritabil ”LA CORINDE DE-ȚI VENI, NOI CU DRAG VĂ VOM PRIMI!” are loc în 4 decembrie 2019, de la ora 18, în sala de evenimente ale complexului comercial ERA SHOPPING PARK.
Grupul coral ,,ECOURI” – dirijor LOREDANA MUNTEAN, este format din : Mirela Govor, Alexia Chiș, Andrei Corb, Denisa Szilagyi, Andreea Drugaș avându-i ca soliști pe: Denis Șerb, Marius Marcu, Marius Dobrea, Vlad Vălean.
Participă actorii: Andrei Baciu, Anca Șorodoc, Ruxandra Barna, Andrada Dubou, Carla Borz.
Scenariul este semnat de: Daria Chiș și Daria Fetea
Invitați speciali sunt componenții Grupului de colindători ai Colegiului Tehnic Vadu Crișului coordonat de Prof. Ioan Ținc
Echipa de organizare este alcătuită din: Conf. univ. dr. Karla Barth, decan (coord. comunicare şi imagine facultate), conf. univ. dr. Cristina Florescu, director departament (coordonator comunicare şi imagine departament), lect. univ. dr. Loredana Muntean (coordonator artistic), conf. univ. dr. Simona Laurian-Fitzgerald (scenariu), lect. univ. dr. Mihaela Indrieș (coregrafie), lect. univ. dr. Adina Vesa (decoruri), prof. univ. dr. Carmen Popa (organizare), lect. univ. dr. Laura Bochiș (parteneriate).
Cristina Liana Pușcaș