A VII-a ediţie a Turneului şcolar de futnet, la Salonta
dec. 28, 2016, 0 Comentarii
După ce sportivii clubului Tengo s-au remarcat atât pe plan național, cât și și internațional, Salonta a găzduit un nou turneu școlar de futnet, aflat deja la a șaptea ediție.
La competiția, organizată de către Clubul Sportiv Tengo, au participat 8 echipe de băieți și 4 echipe de fete, de la Colegiul Național ”Traian Neș” din localitate.
Întrecerile s-au desfășurat numai la triplu, cu scopul de-a fi implicați cât mai mulți copii, iar regulamentul a fost permisiv, fiind vorba de practicanți care se află la etapa inițierii.
La finalul concursului, au fost decernate premii, cupe, diplome și medalii, iar toți cei implicați au fost invitați la o masă prietenească, asigurată de sponsorul Discont Salonta. Înainte de acest moment însă, câștigătoarea turneului a jucat într-un meci demonstrativ, și el devenit tradiție, împotriva selecționatei profesorilor.
Deși se află la a șaptea ediție, turneul de futnet școlar de la Salonta este la prima apariție oficială și pe agenda Asociației de Futnet România Turneul se înscrie într-o competiție polisportivă a Colegiului Național ”Traian Neș” din Salonta, denumit sugestiv, ”Olimpiada claselor”.
Florin Mihalca



























