Activități ilegale ale bihorenilor, depistate cu operativitate de polițiști
Dec 20, 2017, 0 Comentarii
Aproape 4.900 de petarde și artificii interzise și material lemnos fără documente legale, confiscate de polițiștii beiușeni în acțiune, în preajma sărbătorilor de iarnă.
Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au acționat pe raza de competență pe linia controlului circulației materialului lemnos, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, a actelor ilicite de comerț și pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin accidente rutiere, în preajma sărbătorilor de iarnă.
În cadrul acțiunii, polițiștii beiușeni au legitimat 134 de persoane, au fost controlate 63 de autoturisme, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 11.995 lei, din care trei conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 26 potrivit prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, vineri, 15 decembrie, la ora 9, într-o piață din localitatea bihoreană Căpâlna a fost depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Răbăgani, județul Bihor, în timp ce deținea 4.800 de petarde şi 56 de artificii, toate obiecte pirotehnice interzise la deţinere, comercializare şi folosire.
Materialele pirotehnice, în valoare de 1.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliție Căpâlna.
De asemenea, a fost depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Căbești, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1,8 metri cubi de lemne de foc, de esență fag, fără a avea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și depozitat la Ocolul Silvic Beiuș.
De asemenea, a fost depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Finiș, județul Bihor, bănuit că ar fi tăiat ilegal 8 arbori de esență gorun, dintr-o pădure privată din localitatea bihoreană Șuncuiș.
Materialul lemnos, cu un volum de 0,7 metri cubi, în valoare de 76,36 lei, a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
Totodată, a fost depistat un tânăr de 17 ani, din comuna Finiș, bănuit că ar fi tăiat ilegal 8 arbori de esențe gorun și jugastru, tot dintr-o pădure din localitatea bihoreană Șuncuiș.
Materialul lemnos, cu un volum total de 0,6 metri cubi, în valoare de 72,32 lei, a fost confiscat, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
De asemenea, luni, 18 decembrie, în jurul orei 17,30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din comuna Finiș, județul Bihor, în timp ce transporta cu un tractor cu remorcă 1,30 metri cubi de lemne de foc, fasonate la metru, de esențe salcâm și gorun, fără a avea aviz de însoțire a transportului de material lemnos.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic Beiuș, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010.
*
Aproape 200 de brazi fără documente justificative, confiscați de polițiștii Compartimentului Delicte Silvice.
La 16 decembrie, la ora 21.30, în localitatea Câmpani, județul Bihor, polițiștii Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică au depistat în trafic un bărbat din localitatea Sântana, județul Arad, în timp ce transporta cu o autoutilitară 192 de pomi de Crăciun, în mod repetat, în baza aceluiași aviz de însoțire a transportului de material lemnos.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar pomii de Crăciun, în valoare de 4.900 lei, au fost confiscați și predați în custodia Ocolului Silvic Sudrigiu.
*
Produse din carne neetichetate, comercializate în spații neautorizate, țigarete nemarcate și bunuri fără documente justificative, confiscate de polițiștii bihoreni în acțiune, în piețele din Oradea.
Luni, 18 decembrie, în intervalul orar 10 – 13, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe raza municipiului Oradea în colaborare cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Bihor și ai Direcției Silvice Bihor, pe linia respectării prevederilor legale privind comercializarea produselor din carne și a produselor accizabile.
Astfel, într-o piață din municipiul Oradea a fost depistată o femeie din comuna Nojorid, în timp ce comercializa 20 kilograme de produse din carne fără a fi etichetate, într-un spațiu neautorizat comercializării unor astfel de produse.
Produsele din carne au fost confiscate, iar cea în cauză a fost sancționată contravețional conform prevederilor H.G. 984/2005, cu amendă în valoare de 600 lei.
De asemenea, au fost confiscate 2.080 de țigarete nemarcate legal, două telefoane mobile și diverse produse cosmetice, în valoare totală de 1.500 lei, oferite spre vânzare fără documente de proveniență, în piețele din municipiul Oradea.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990, iar bunurile fără documente justificative și țigaretele nemarcate legal au fost confiscate.
*
Lemne de foc fără documente legale, confiscate de polițiștii din Valea lui Mihai.
Duminică, 17 decembrie, la ora 15, pe strada Școlii din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din Valea lui Mihai au depistat în trafic un localnic care transporta cu o autoutilitară 0,88 metri cubi de lemne de foc, de esență salcâm, fără documente justificative.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și lăsat în custodie la Ocolul Silvic Săcueni.
De asemenea, polițiștii din Valea lui Mihai au depistat un alt localnic, în timp ce tăia fără drept, dintr-o pădure din localitatea Valea lui Mihai, 0,34 metri cubi de lemne de foc, de esență salcâm.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și lăsat în custodie la Ocolul Silvic Săcueni.
Alina Dinu, IPJ Bihor