Anul 2018 va fi un an al supraimpozitării clădirilor și terenurilor neîntreținute
Dec 22, 2017, 0 Comentarii
Orădenii din 221 de imobile, 70 de proprietari de terenuri neîntreținute și cei care au spații comerciale nefolosite în zona centrală sunt ținta proiectelor de hotărâre care majorează impozitele de 5 ori, respectiv cu 50%.
Tot cu supraimpozitare de 50% sunt sancționați și proprietarii de imobile care deși au canalizare pe stradă, folosesc alte variante (fose septice).
Hotărârile au fost votate joi, în consiliul local și urmează să intre în aplicare anul viitor, din ianuarie.
Anunțul a fost făcut de primarul Ilie Bolojan.
”Sunt 50 de imobile pentru care se suspendă supraimpozitarea întrucât proprietarii, plătind taxe mărite anii trecuți, au obținut autorizații de construire și au anunțat începerea lucrărilor. Dacă le termină în termenul asumat, intră pe partea de facilități și primesc scutire de impozit pe cinci ani”, spune primarul.
Bolojan insistă că, prin aceste măsuri nu se urmărește adunarea de fonduri la bugetul local ci schimbarea atitudinii și determinarea unui comportament. Totuși, nici sumele pe care le va încasa Primăria din suprataxare nu sunt neglijabile.
Mai cu seamă că acești 500% se aplică, peste cei 20% – creșterea de impozit aplicată tuturor proprietăților. Mai sunt și cazurile speciale unde cei 500% vin la pachet cu încă 50%, în cazul clădirilor centrale în care sunt spații comerciale nefolosite.
500% este pragul maxim pe care Codul Fiscal permite administrațiilor locale să-l aplice clădirilor neîngrijite.
Finanțiștii Primăriei au găsit că 3.000 de case sunt racordate la sistemul de alimentare cu apă dar nu sunt legate la canalizare. Compania de Apă Oradea le-a trimis somații proprietarilor și 600 dintre ei s-au prezentat să își facă formele pentru branșarea la canalizare.
sursa: bihon.ro