Atelier interdisciplinar de teatru, muzică şi desen ”Tesser Act”, ediția a III-a
Mai 8, 2017, 0 Comentarii
Mediateca Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai” Bihor şi Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea, organizează miercuri, 17 mai 2017, de la ora 17, în Mediateca Bibliotecii, a treia ediţie a Atelierului TesserAct.
Coordonatorul atelierului – actor, lector univ. dr. Nora Tiu Chiriac: „A treia întâlnire TesserAct pornește de la sculpturile lui Nicolae Brâncuși, va avea ca fundal muzica lui George Enescu și se va axa pe descoperirea esenței unei idei, nu pe forma acesteia. Prin intermediul improvizațiilor teatrale vom încerca să interpretăm și reinterpretăm poveștile, ideile, simbolurile din spatele celebrelor sculpturi.
Pentru cei care vor fi prezenți pentru prima oară, precizăm că este vorba de a evoca prin gest, mimică, muzică, dans, atitudine momente gândite de un artist sau altul, transpunându-ne în situațiile respective.
Sperăm ca această aventură în lumea imaginației, artei și creativității să atragă cât mai mulți participanți, indiferent că ei vor dori să se implice activ sau doar ca spectatori”
Biroul de presă al Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” Oradea



























