Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Colectă de alimente de Crăciun a Asociaţiei „Caritas Eparhial”


colecta2 Cu o tradiție de peste 10 ani, Asociația Caritas Eparhial Oradea organizează și în acest an Colecta de alimente de Crăciun organizată cu sprijinul voluntarilor asociației, se desfășoară în două centre comerciale orădene, Era Shopping Park şi Selgros Cash & Carry, zilnic, intre orele 16-20.
Colecta a debutat în primul sfârşit de săptămână al lunii decembrie 2016 și continuă în perioada 16 – 23 decembrie 2016.
Toate alimentele colectate în această perioadă vor face sărbătorile mai frumoase pentru familiile celor peste 80 de copii care frecventează programele asociației.
Persoanele care doresc să facă un gest caritabil sunt invitate să facă o donaţie pentru beneficiarii asociației, fie în alimente, fie în bani.
Misiunea Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea este de a sprijini în mod caritabil şi fără discriminare de orice fel persoanele şi familiile din comunitate aflate în dificultate. Aşadar, donaţiile dumneavoastră vor ajunge acolo unde este într-adevăr nevoie de ele!

Biroul de presă al Asociaţiei „Caritas Eparhial”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *