Chiar dacă am descoperit cu oarecare întârziere materialul de mai jos, merită citit pentru ca să ştim în ce „fază” suntem. Şi mai ales, ce-i aşteaptă pe copiii şi nepoţii noştri: Planul lui Kalergi adresat europenilor – subspecii rezultate din căsătoriile interrasiale, uşor manipulabile de elita conducătoare. 

Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele şi clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spaţiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară ca aspect vechilor egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor şi diversitatea indivizilor.

Când vine vorba de genocidul în masă, ar fi bine să uităm de Hitler și de Stalin pentru că ei au fost  doar amatori, în comparaţie cu Richard Coudenhove Kalergi  (1894 – 1972) – un om despre care majoritatea nici n-a auzit.

În 1922, Kalergi a fondat mișcarea „Pan–Europeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial.

Amploarea fascismului în Europa suspendă planul criminal pentru o perioadă de timp.

Politicienii acelor vremuri l-au susţinut pe Kalergi iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat proiectul său.

Şefii politicilor europene ştiu bine că el este autorul Uniunii Europene care dictează totul de la Bruxelless şi Maastricht. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca imn al Europei unite, cântat şi astăzi.

După al doilea război mondial, Winston Churchill și B’nai B’rith –Agenția evreiască de sprijin internațional pentru interesele politice evreiești l-au propulsat pe diabolicul Coudenhove Kalergi şi i-au sprijinit ideologia rasistă anti–europeană. Planul diabolic a fost salutat şi îmbrăţişat de însăşi Guvernul Statelor Unite ale Americii.

Spre meritul său, Churchill s-a distanţat ulterior de Kalergi.

La începutul anilor 1950, Churchill a fost în campanie în Marea Britanie pentru a susţine albii, moment în care a decis abandonarea completă a odiosului plan.

Kalergi, necunoscut opiniei publice, istoricilor şi politicienilor europeni, este practic „tatăl” Maastrichtului şi al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii, ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care,datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei.

Conform raportului „Population division” („Divizarea populaţiei”), difuzat în ianuarie 2000 de către Naţiunile Unite la New York, se reiterează ideea amestecării raselor aşa cum o gândise Kalergi: „Emigrări la schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigraţi până în 2025.”

În cartea sa „Praktischer Idealismus” (Idealismul practic), Kalergi declară că viitorii locuitori ai „Statele Unite ale Europei” nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de sub-oameni, produsul mixării raselor europene, negroide şi asiatice. El afirmă, fără jumătăţi de măsură, că este absolut necesară amestecarea popoarelor europene cu rasele asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate, fără valori, uşor de dominat şi de manipulat de elita conducătoare.

„Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor. (…) Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă.”

Pentru început, spune Kalergi, se va elimina democraţia statelor membre ale Europei Unite: guvernanţii aleşi de popor nu vor mai avea nicio putere de decizie pe plan naţional, apoi poporul însuşi se va amesteca cu celelalte rase astfel încât rasa albă va fi înlocuită treptat cu rasa metisă – cel mai uşor de dominat de elita conducătoare – rasa pură a albilor.

„Ne confruntăm cu cea mai periculoasă revoluţie din istoria omenirii: revoluţia statului împotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai gravă idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului” („Totaler Mensch – totaler Staat” adică „Omul Total – Statul total” – Richard Coudenhove Kalergi )

Kalergi proclamă abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare, urmărind ţinte concrete: eliminarea națiunilor de sine stătătoare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă pentru că numai aşa Europa poate fi  controlată de o elită! Europenii trebuie transformaţi într-o rasă mixtă omogenă, formată din albi, negri şi asiatici.

O altă etapă a planului său este cea privitoare la eliminarea principiului egalităţii tuturor în faţa legii şi evitarea oricărei critici la adresa minorităţilor. Legile trebuie să protejeze aceste principiii extraordinare pentru că prin ele se vor reprima masele.

Kalergi caracterizează metişii astfel: subumani, subspecii, cruzi, infideli, uşor de dominat şi de manipulat. Conform opiniei sale, metişii pot fi creaţi conştient deoarece sunt indispensabili consolidării puterii elitei superioare.

Chiar dacă în manual Kalergi nu menționează că ideile sale sunt principiile directoare ale Uniunii Europene, observăm că au fost preluate cu uşurinţă de aceasta.

Credința că oamenii albi din Europa ar trebui amestecaţi cu africani și asiatici,  că identitatea naţională trebuie anihilată, că toleranţa şi nediscriminarea între indivizi diferiţi şi rase diverse trebuie înţelese şi practicate constant, sunt teme ce stau astăzi la baza tuturor politicilor comunitare. Nu ne aflăm în faţa unor principii pur umanitare aşa cum am crede la prima vedere, ci suntem victimele planului Kalergi prin care se realizează cel mai mare genocid din istoria omenirii.

Paradoxal, pentru serviciile prestate, exista chiar și un premiu: Premiul European Coudenhove Kalergi – acordat o dată la doi ani unui european care a excelat în promovarea planului criminal. 

Printre premianţi se află Angela Merkel și Herman Van Rompuy.

Incitarea la genocid stă la baza apelurilor constante ale Națiunilor Unite care ne recomandă insistent să acceptăm milioane de imigranți pentru a ne ajuta cu natalitatea care, vezi doamne, e foarte scăzută în Uniunea Europeană. 

Dacă imigranţii sunt vitali pentru întinerirea ţărilor bogate ale Europei, cum se face că românii, bulgarii, polonezii, sârbii şi alte rase albe europene NU SUNT PRIMIŢI CU BRAŢELE DESCHISE? De ce se deschid porţile doar arabilor, negrilor şi asiaticilor?

Angela Merkel a declarat de curând că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranţi ARABI !!! Marie Le Penn, europarlamentar francez, afirma de curând că Germania manifestă o deschidere largă pentru imigranţi deoarece are nevoie de sclavi, dat fiind faptul că 20% dintre ei sunt analfabeţi, puţini sunt specializaţi şi prin urmare vor fi foarte greu de integrat într-o societate cu alte principii, alte valori, altă educaţie şi altă religie. Singurul scop al amestecării raselor este acela de a anihila complet identitatea popoarelor, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.

Pe scurt, politicile planului Kalergi au fost și încă mai sunt baza politicilor guvernamentale oficiale care vizează genocidul popoarelor Europei prin tolerarea şi acceptarea imigrației în masă. Dacă ne uităm în jurul nostru, planul Kalergi pare a fi pe deplin înfăptuit.

Tabelul de mai jos prezintă procentul populației musulmane din douăzeci de orașe europene iar cifrele sunt înfricoșătoare:

Căsătoriile interrasiale produc anual mii de tineri de rasă mixtă:„Copiii de Kalergi”. Europenii, prin articolele promovate în mass-media, sunt învăţaţi să renunţe la originile și identitatea națională .

Slujitorii globalizării încearcă să ne convingă că negarea identitară este un act progresiv și umanitar, că „rasismul” este greșit pentru că vor să ne transforme în simpli consumatori orbi. Fiecare trebuie să vadă acest adevăr, că integrarea europeană a ajuns la genocid.

Dacă nu reacţionăm, alternativa este sinuciderea națională.

Kalergi nu s-a putut împăca cu propria-i etnie; el a fost produsul unei familii mixte ( tatăl – Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar și Mitsuko Aoyama, o japoneză din Tokyo).

*

                     Extrase din:  The historical roots and contemporary threat…de Dr. Peter Hammond (autorul deţine un doctorat în teologie)

 MODUS OPERANDI

 – Islamul nu este o  religie sau un cult. În forma sa, e un stil de viaţă  complet.

 – Islamul are  componente religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare. Componenta religioasă serveşte  pentru a le masca pe toate celelalte.

 – Islamizarea  demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani pentru a începe să pretindă concesii de natură  religioasă.

 – Când societăţile  deschise la diversitatea culturală, la corectitudinea politică şi la toleranţă consimt la cererile de natură religioasă ale comunităţii musulmane, celelalte  componente se înfiltrează treptat.

 Iată cum funcţionează:

 Atâta timp cât populaţia musulmană rămâne  în jurul valorii de 2% sau mai puţin, indiferent de ţară, aceasta va fi percepută ca fiind o minoritate paşnică, şi nu ca o ameninţare  de către alţi cetăţeni. Acesta este cazul în prezent în:  Australia: musulmani 2,25%, Spania: musulmani 2,3%,  Statele Unite ale Americii: musulmani 2%, Italia: musulmani 2,6%.

Între 2% şi 5%, conversia din celelalte  minorităţi etnice şi din grupurile marginalizate începe prin recrutarea de deţinuţi în închisori şi de tineret din zona marginalizată a  bandelor de stradă. Acesta este cazul în:

Germania: musulmani 5%,  Canada: musulmani 3%,  Danemarca: musulmani 4,1%, Norvegia: musulmani 3%, Marea Britanie: musulmani 4,6%.

 Când ajung 5%, musulmanii au deja o influenţă excesivă în raport cu procentul lor în populaţie. Ei vor  începe să facă presiuni pentru introducerea de produse alimentare „Halal”  (curate, conform standardelor islamice), asigurând  angajarea musulmanilor în prepararea lor. Vor spori  presiunea asupra lanţurilor de desfacere / comercializare a alimentelor, astfel încât acestea să introducă asemenea produse în vânzările lor, ameninţându-i  cu represalii până la faliment dacă nu se conformează cererilor lor. Asta se întâmplă în:  Olanda: musulmani 5,5%, Suedia: musulmani 4,9%,  Elveţia: musulmani 5,7%,  Islanda: musulmani 5,5%, Trinidad / Tobago: musulmani 7%.

 Ajunşi în acest stadiu, musulmanii se vor înfiltra treptat în toate sferele de influenţă şi vor acţiona pentru ca Guvernele să le permită să se guverneze ei înşişi (în interiorul  unor enclave de tip „ghetou”) în conformitate cu legislaţia sharia (legea islamică), scopul final al islamiştilor fiind instaurarea sharia în toate ţările din lume.

 Când numărul musulmanilor se apropie de 10% din populaţie, se amplifică nerespectarea legilor mergând până la provocări deschise, pledând pentru condiţii de viaţă conforme cu  cultura şi credinţele lor. La Paris, vedem cu regularitate incendieri de automobile în enclavele musulmane. Orice acţiune percepută ca anti-musulmană are ca rezultat revolte şi ameninţări ale mulţimilor, ca în Amsterdam, unde s-au opus violent la benzile de  desene animate cu Mohamed şi filmele despre Islam. La momentul când scriem aceste rânduri, 12 persoane au fost tocmai ucise în Charlie Hebdo Paris… Astfel de tensiuni apar zilnic, în special în enclavele musulmane din:  China: musulmani 10%,  Franţa: musulmani 9,6%,  Guyana: musulmani 7%,  Israel: musulmani 16%,  Filipine: musulmani 10%, Thailanda: musulmani 10%. 

Când ajung la 20% din populaţie, ţările receptoare se confruntă cu focare de violenţă declanşate chiar pentru probleme minore, formarea miliţiilor jihadiste, crime, incendierea  de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti, ca în:  India: musulmani 20%,  Kenya: musulmani 33%,  Rusia: musulmani 19%. 

 La 40%, naţiunile gazdă vor experimenta masacre sporadice, atacuri teroriste repetate şi de gherilă militare, incendieri de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti fără răgaz,  cum se întâmplă prezent în:  Ciad: musulmani 50%,  Etiopia: musulmani 50%.

 De la 60%, naţiunile vor asista la persecuţia neîngrădită a cetăţenilor nemusulmani (necredincioşi) aparţinând tuturor religiilor  (inclusiv musulmani care nu se conformează ideologiei  fundamentaliste), purificarea etnică, utilizarea legii sharia ca o armă de represiune şi aplicarea „Jizya” (taxă asupra necredincioşilor), astfel ca în:  Albania: musulmani 79,9%,  Bosnia: musulmani 60%,  Malaezia: musulmani 60,4%,  Qatar: musulmani 77,5%.

Dincolo de 80%, întimidarea este permanentă, opresiunea şi jihadul violente şi agresive, epurarea> etnică este etatizată mergând până la genocid. Fundamentaliştii persecută sau  îi elimină pe toţi  necredincioşii   (neconvertiţii)  căci ţările pe care le ocupă trebuie să devină 100%  de religie musulmană, ca în:  Bangladesh: musulmani 90,4%,  Egipt: musulmani 95%, Indonezia: musulmani 88%,  Iran: musulmani 99%,  Irak: musulmani 97%, Iordania: musulmani 94%,  Liban:  musulmani 99%,  Maroc: musulmani 99%,  Pakistan: musulmani 96,3%,  Palestina: musulmani 98%,  Sudan: musulmani 97%,  Siria: musulmani 90%, Turcia: musulmani 99,8%.

Când scopul final este atins şi populaţia a devenit 100% musulmană, s-ar putea presupune că asta va conduce la „Dar es Salaam”, Casa Islamică a Păcii. Toţi locuitorii sunt musulmani,  madrasele sunt singurele şcoli, iar Coranul este singurul  cuvânt, aşa ca în:  Afganistan: musulmani 100%,  Arabia Saudită: musulmani 100%,  Somalia: musulmani 100%, Yemen: musulmani 100%.  

 Din păcate, niciodată nu va fi pace, pentru că în aceste ţări, 100% musulmane, cei mai radicali vor exercita un control total şi vor deţine puterea absolută, şi îşi vor satisface  setea insaţiabilă de sânge ucigându-i pe coreligionarii lor care sunt mai puţin radicali decât ei…

Este important să înţelegem că, în unele ţări, cu populaţii musulmane mult sub 100%, cum ar fi Franţa, oamenii care trăiesc în aceste enclave (ghetouri) sunt 100% musulmani; această  populaţie trăieşte în conformitate cu legislaţia Sharia. Poliţia naţională franceză nu intră în interiorul acestor enclave. Acolo nu există nici jurisdicţie de stat, nici şcoli, nici facilităţi religioase nemusulmane. Copiii frecventează madrasa (şcoli religioase  islamice), învaţă doar Coranul. Simplul fapt de a avea contacte cu necredincioşii este pasibil de pedeapsa cu moartea. În consecinţă, în unele locuri din unele ţări, Imamii musulmani şi extremiştii exercită mai multă putere decât autorităţile alese şi forţele  de poliţie…

Astăzi, cei peste 2 miliarde de musulmani constituie 28% din populaţia lumii. În acelaşi timp, rata natalităţii la musulmani depăşeşte cu mult rata natalităţii la creştini, hinduşi,  budişti, evrei, şi alţi credincioşi sau necredincioşi. În acest fel,musulmanii vor depăşi 50% din populaţia lumii până la sfârşitul secolului.

Vă rugăm să transmiteţi aceste informaţii  tuturor acelora dintre  apropiaţii dv care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de viitorul sumbru care stă în faţa noilor generaţii, dacă  nu vom avea curajul şi forţa morală să inversăm acest curent religios malefic pentru umanitate. Este şi lupta voastră!

„Înainte de vârsta de nouă ani am învăţat canonul care guvernează viaţa arabă: eu împotriva fratelui meu, eu şi fratele meu împotriva tatălui meu, familia mea contra verilor clanului,  clanul contra tribului, tribul contra întregii lumi, şi noi toţi contra necredincioşilor”.  Leon Uris, „The Haj” (citat din roman)

„Un mediator este cineva care hrăneşte un crocodil, sperând că va fi ultimul care urmează să fie mâncat.”  Winston Churchill.

„Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.”   Edmund  Burke

A consemnat Prof. Univ. Dr. Mihai Miron

Dicţionarul Wikipedia îl prezintă pe contele Richard Nikolaus von Coudehove – Kalergi (1894- 1972) 

Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (n. 16 noiembrie 1894,Tokio, Japonia, d. 27 iulie 1972, Schruns, Austria) a fost publicist, gînditor politic şi militant federalist european de origine austriacă.

A fost fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia Heinrich Graf von Coudenhove-Kalergi şi al soţiei acestuia, Mitsuko Coudenhove-Kalergi (n. Aoyama Mitsu,^[1] 1874, d. 1941). Şi-a petrecut copilăria în castelul familial din Poběžovice,Boemia, apoi a studiat filosofie şi istorie la prestigiosul colegiu vienez “Theresanium”, susţinînd în 1916 teza de doctor in filosofie la Universitatea din Viena.^[2]

În 1915 s-a căsătorit cu actriţa austriacă Ida Roland Klausner (care a murit în 1951). În timpul celui de al Doilea Război Mondial a emigrat mai întâi în Elveţia, iar apoi înSUA. În 1952 s-a căsătorit cu elveţianca Alexandra Gräfin von Tiele, n. Bally, o fiică de medic din Solothurn (care a murit în 1968). S-a căsătorit o a treia oară, în 1969, cu austriaca Melanie Benatzky Hoffmann, văduva compozitorului Ralph Benatzky.

Una din surorile lui, Ida Friederike Görres, este cunoscută ca scriitoare, iar ziarista Barbara Coudenhove-Kalergi îi este nepoată.

Coudenhove-Kalergi a fost o personalitate ieşită din comun, care din 1922 şi până la moartea sa în 1972 a luptat pentru ideea europeană, aflîndu-se în perioada interbelică în mijlocul tututor iniţiativelor privind crearea unei Europe unite. În 1923Coudenhove-Kalergi propune un prim proiect de confederalizare a Europei, proiect expus în volumul Pan-Europa. Tot în 1923 el va crea şi Uniunea Pan-Europeană – prima organizaţie neguvernamentală „europeistă” de pe continent.

Pentru Coudenhove-Kalergi Europa este o fraternitate umană ce împărtăşeşte viziuni comune. Moştenitoare a unei bogate culturi şi mari istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea să supraveţuiască vicisitudinilor vremii decât dacă va şti să îmbine armonios particularităţile şi interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera că respingerea oricăror prejudecăţi naţionaliste, apărarea libertăţilor şi consolidarea păcii sunt, alături de reconcilierea dintre Franţa şi Germania, pietrele de temelie ale unităţii europene.

De fapt Coudenhove-Kalergi a fost mai curând un „confederalist european” şi nu un veritabil federalist. Pan-Europa, spunea Coudenhove-Kalergi în discursul său la primul congres al Uniunii Pan-Europene de la Viena în octombrie 1926, refuza categoric hegemonia unui popor sau a unui stat european. Din punctual său de vedere, Europa unită se va produce doar ca o asociaţie de state libere, pledînd de fapt pentru o confederaţie paneuropeană. Numele acestei confederaţii europene în care, spunea el, nici un popor nu şi-ar sacrifica suveranitatea, ar fi Statele Unite ale Europei.

Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi a fost tradusa in majoritatea limbilor europene (inclusiv în limba română), apelul său cunoscînd la acea vreme un success umbrit poate doar de Apusul Occidentului lui Oswald Spengler. Cauzele crizei europene, propunerea unor soluţii concrete şi în special prezentarea primului model concret de edificare a unităţii europene sînt doar cîteva din elementele ce fac din Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi o adevarată lucrare de “profeţie politică”.

În perioada interbelică mesajul său a fost ascultat şi însuşit de numeroase personalităţi politice şi academice de pe continent, printre ei numărîndu-se Konrad Adenauer, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Winston Churchill, Aristide Briand, Gustav Stresemann, Carlo Sforza, Benedetto Croce, Denis de Rougemont, Salvador de Madariaga, Carl Burckhardtş.a. Toţi ei au găsit în ideile paneuropeiste ale lui Coudenhove-Kalergi sursele angajamentului lor european. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce a lansat în 1923 ideea unei uniuni economice franco-germane bazată pe cărbunele renan şi minereul de fier lorenez. Această idee a ajuns să fie tradusă în viaţă un sfert de secol mai tîrziu, în 1950, atunci cînd se crea prima comunitate europeană – cea a cărbunelui şi oţelului. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce l-a inspirat pe Aristide Birand să lanseze în 1929 primul proiect federal european în faţa Societăţii Natiunilor din Geneva, proiect care n-a reuşit doar din cauza degradării relaţiilor dintre protagoniştii scenei politice europene. Tot el a fost cel ce a propus (încă în 1929) Oda Bucuriei din Simfonia IX a lui Beethoven în calitate de imn al Europei unite şi tot el l-a inspirat pe Winston Churchill să lanseze apelul său la unitate europeana la Zürich în septembrie 1946.

Proiectul geopolitic al lui Coudenhove-Kalergi este alternativa unui alt proiect geopolitic de amploare, cel al “Mitteleuropei”(Europei Mediane), lansat în 1914 de germanul Friedrich Naumann. În proiectul său Coudenhove-Kalergi porneşte de la necesitatea unei reechilibrări a geopoliticii globale, confederaţia pan-europeană urmînd să fie o contrapondere puterii crescînde a Uniunii Sovietice pe de o parte şi a Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii pe de altă parte. Cu toatea acestea, Coudenhove-Kalergi rămîne un prizonier al ideilor „mitteleuropene” ale lui Naumann şi Kjellen, de moment ce modelul său paneuropean exclude din proiect atît spaţiul sovietic, cît şi arhipelagul britanic. De altfel, britanicii nici n-au manifestat un interes prea mare pentru acest proiect, în timp ce în ţările Europei Centrale, mai ales în Germania, Austria şiCehoslovacia, la apelul său s-a răspuns prin crearea imediată a unor secţii naţionale ale Uniunii Pan-Europene. Din punctul său de vedere pilonul viitoarei unităţi europene trebuie să fie unul franco-german, iar fundamentul acestui proiect trebuie sa fie unul economic. Un prim pas în acest sens urma să-l reprezinte crearea unei industrii siderurgice commune franco-germane, idee ce-l va inspira pe Robert Schumann să lanseze Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului.

În viziunea sa, o primă etapă în edificarea unei confederaţii europene consta în reunirea într-o conferinţă paneuropeană, care ar favoriza cooperarea interguvernementală, mai ales în domeniile vamal, cultural şi juridic. Ulterior, urma să fie semnat un acord de creare a unui spaţiu vamal comun. Este interesant că Coudenhove-Kalergi pune accentul anume pe aspecte juridice şi economice, considerînd că unitatea europeană trebuie să aibă anume un fundament pragmatic. El mai propunea ca această confederaţie pan-europeană să dispună de un parlament bi-cameral – o cameră a deputaţilor şi o cameră a statelor. În acest context el pledează pentru o reprezentare echitabilă a statelor, indiferent de faptul dacă sînt mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sarace. Europa lui Coudnenhove-Kalergi nu era nicidecum o Europă “metrică”, ci una “valorică”.

După alipirea Austriei la Germania, în martie 1938, Coudenhove-Kalergi părăseşte Viena şi după un scurt sejur în Elveţia se va instala în SUA, unde i s-a oferit o catedră la Universitatea din New York. Dar în pofida poziţiei sale în mediul academic de peste ocean, Coudenhove-Kalergi, acest european prin excelenţă, părăseşte America imediat după terminarea războiului, revenind în Europa, mai exact in Elveţia, unde va locui pînă la finele vieţii sale. Odată reîntors în Europa el incearcă să reanimeze societatea civilă pro-europeană de pe continent şi în primul rînd activităţile Uniunii Pan-Europene. În 1946 discută despre acest lucru cu Winston Churchill, dar acesta din urmă nu pare dispus să reanimeze Uniunea Pan-Europeană, ci preferă să lanseze o nouă structură, cu viziuni federaliste clare. Noua organizaţie “europeistă”, lansată ca şi Consiliul Europei la Congresul de la Haga din 1948, avea să fie Mişcarea Europeană. Coudenhove-Kalergi refuză iniţial să adere la Mişcarea Europeană, dar în 1952 el păşeşte peste unele principii şi devine preşedintele ei de onoare. Ceva mai inainte de “concilierea” sa cu Mişcarea Europeană, la 18 mai 1950, Coudenhove-Kalergi devine primul laureat al Premiului Carol cel Mare pentru contribuţia sa la promovarea ideii europene. Totodată, Coudenhove-Kalergi se apropie în această perioadă de generalul de Gaulle, care pleda pentru o Europă a Naţiunilor contrar ideii unei Europe federale supranaţionale promovate de Jean Monnet. În 1965 el părăseşte Mişcarea Europeană care, în campania prezidenţială din acel an s-a opus lui de Gaulle, sprijinindu-l pe François Mitterrand.