Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Campania de prevenire a violenței domestice „Aripi Frânte”, a I.P.J. Bihor


Polițiștii de prevenire şi proximitate bihoreni acţionează pe tot parcursul anului pentru prevenirea violenţei domestice şi informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele comportamentului abuziv.

Pe parcursul anului 2017, Poliția Română desfășoară, în colaborare cu Asociația Necuvinte, campania de prevenire a violenței domestice „Aripi Frânte”, care vizează informarea publicului larg cu privire la consecințele grave ale comportamentului abuziv manifestat în cuplu, dar și referitor la ce pot face persoanele care sunt victime ale unor astfel de fapte.

Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare a membrilor comunității cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie, cu privire la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen precum și cu privire la drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie.

Creşterea gradului de siguranţă al populaţiei în raport cu diverse forme de manifestare a infracţionalităţii reprezintă un obiectiv important al activităţii de prevenire a criminalităţii. Femeile, copiii şi persoanele în vârstă constituie categorii cu un nivel ridicat de vulnerabilitate atât în spațiul public, cât și în mediul intrafamilial.

Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar „Aripi Frânte” care prezintă situația victimelor violenței domestice din România prin câteva cazuri ale unor deținute din Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică, ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile unor suferințe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând la un moment dat să clacheze și să devină din victimă agresor, făcându-și singure dreptate. Filmul poate fi accesat pe web-site-ul Poliției Române la secțiunea campanii (link: https://politiaromana.ro/ro/prevenire/campanii-proiecte/campania-de-prevenire-a-violentei-domestice-aripi-frante).

Tot în cadrul acestei campanii a fost realizat „Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie”, care se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre a ieși din acel mediu.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii bihoreni în cadrul campaniei Aripi Frânte vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire şi proximitate cu cetăţenii.

Astfel, pe parcursul anului 2017, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au organizat întâlniri cu grupuri țintă, atât cu tinerii și profesorii din instituţiile de învăţământ, dar și cu adulții, cu studenţii din cadrul Universităţii Partium şi de la Universitatea Oradea, cu persoanele vârstnice şi cu asociaţii profesionale din judeţul Bihor, dar şi cu victimele violenţei în familie şi cu reprezentanţii a două ONG-uri din judeţul Bihor care activează în acest domeniu, respectiv Asociaţia Lampas şi Asociaţia Smiles (anexăm foto).

Pentru promovarea mesajelor campaniei la nivelul judeţului Bihor, în perioada februarie – iulie a.c. au fost distribuite peste 3.000 de broşuri cu recomandări preventive, iar alte 5.000 de afişe cu mesajul campaniei au fost expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările din centrele comerciale şi în alte locuri publice, la intrarea în spaţiile de cazare, în staţiile CFR de pe raza judeţului Bihor, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă pe parcursul anului 2017 activităţile preventive desfăşurate în cadrul campaniei „Aripi Frânte”.

*

Ce înseamnă violența în familie?

Violența în familie reprezintă orice tip de agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de un membru al familiei, împotriva altui membru al aceleiași familii. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în familie este prevăzută ca infracțiune în Codul Penal.

Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu și nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului. Violența nu poate fi motivată de comportamentul victimei, agresorul fiind unicul vinovat de abuz.

 Ce faci atunci când izbucnește un episod cu violență?

Sună imediat la 112 când ești în pericol!

Dacă nu poți părăsi locuința, încearcă să te izolezi într-o cameră și să suni la 112. Dacă nu ai reușit să iei un telefon cu tine, strigă tare ca să audă vecinii sau deschide geamul și cere  ajutor. Nu te adăposti în bucătărie – acolo sunt cuțite și obiecte cu care agresorul te-ar putea răni.

Dacă nu ai reușit să scapi de agresor, încearcă să te protejezi în cele mai sensibile părți ale corpului – fața și capul.

Spune-le copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la un vecin sau la o rudă de încredere.

 Ce faci după producerea agresiunii?

Pentru siguranța ta, părăsește domiciliul dacă agresorul mai este încă în casă ori bănuiești că se va întoarce. Așteaptă afară, într-un loc sigur, până când sosește poliția.

Dacă nu poți ieși din casă sau să te deplasezi pentru îngrijiri medicale ori pentru a depune plângere la poliție, sună la 112 și vei fi ajutată de urgență.

În cazul în care ești rănită, nu ezita să mergi la spital pentru un consult medical și spune-le doctorilor ce ai pățit. Leziunile interne se pot agrava dacă nu sunt tratate și îți pui viața în pericol.

Până cercetează poliția locul agresiunii, nu atinge nici un obiect din acea zonă. Astfel se vor păstra toate probele și poziția lor în cameră: obiecte sparte, haine rupte, lucruri trântine, pete, amprente etc.

Cere  ORDIN DE PROTECȚIE

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție”, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege, cum ar fi:

  1. Evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de propritate;
  2. Reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
  3. Limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
  4. Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  5. Interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
  6. Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima etc.

Prin hotărârea prin care se emite ordinul de protecție, instanța poate dispune și cu privire la alte măsuri:

  • Ca agresorul să suporte și contravaloarea chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială;
  • Obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie;
  • Poate recomanda larea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării ș.a.

 

Dacă ai obținut un ordin de protecție:

  • Sună la 112 dacă agresorul nu respectă ordinul de protecție;
  • Dacă ai rămas în domiciliul unde ați locuit împreună, schimbă încuietorile și nu-i permite agresorului, sub nuciun motiv, să intre în casă;
  • Informează-ți cunoscuții și vecinii în legătură cu ordinul de protecție și roagă-i să sune la poliție dacă văd că ești urmărită sau agresată. Depune copii după ordinul de protecție la administratorul blocului unde locuiești, la școala sau grădinița unde învață copiii, la locul de muncă.
  • Poartă asupra ta o copie a ordinului de protecție, ca să îl arăți, la nevoie.

Ieșirea dintr-o relație abuzivă sau violentă nu este ușoară. Poate încă mai speri că lucrurile se vor schimba sau îți este teamă de ceea ce partenerul tău ar putea să facă în cazul în care descoperă că încerci să pleci. Oricare ar fi motivele, probabil te simți ca o prizonieră, neajutorată. Există însă soluții și vei fi ajutată. Adresează-te Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de care aparții pentru a te informa cu privire la drepturile pe care le ai atunci când ești victima unor agresiuni.

Nu ești tu vinovată de comportamentul abuziv al partenerului tău. Singurul lucru care contează este siguranța ta. Meriți să trăiești fără teamă.

 

Comisar Ioana Indrieș, IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *