Sediul central al Asociaţiei Noua Acropolă din Oradea a fost miercuri, 27 iunie 2018, gazda unei prelegeri susţinută de conferenţiarul Andreea Neacşu, pe tema originii omului. Subiectele fundamentale abordate sunt: teoriile evoluţionismului şi panspermia, ADN-ul uman, celule şi tipurile de celule şi de asemenea, evoluţia omului până în prezent în corelaţie cu substratul filozofic al conştiinţei, al vieţii interioare. Această conferinţă şi-a arborat scopul de explica în mod cât mai simplist, sensurile metaforice ale unor teorii ştiinţifice, oferind astfel şansa oamenilor de a fi mici filozofi şi de a înţelege chintesenţa unor termeni, unor viziuni în aparenţă complexe.

„Demersul este de a vorbi de subiecte legate de ştiinţă într-o formulă care să poată stârni un dialog, care să poată oferi perspective asupra lumii din jur, asupra noastră.” (A.N.)

Există 2 atomi primordiali, cel de hidrogen şi cel de oxigen. Primul este alcătuit dintr-un proton, un neutron şi un electron, fiind considerat baza pentru Tabelul lui Mendeleev. Valoarea sa stă în faptul că unele studii susţin că dintr-un singur atom de hidrogen, s-ar putea forma oricare alt elemente aparţinător tabelului, bineînţeles sub impulsul unor forţe şi reacţii încă necunoscute. Studiile arată că în corpul uman există 7×10 la puterea 27 atomi, o parte din aceştia fiind deosebit de vechi, chiar de la începuturile Cosmosului. „Atomii aceştia nu sunt în corpurile noastre în starea lor de bază, ci sunt molecule sau chiar supermolecule şi celule.”

O grupare de atomi dau naştere unei molecule, iar acestea formează o supermoleculă, cum ar fi cea a ADN-ului. Aceasta numără 254 de miliarde de atomi.

În continuare însă, există numeroase studii şi experimente pe această temă: cum a apărut ADN-ul. „ADN-ul este o supermoleculă care are o proprietate specială, anume, în procesele sale de diviziune, poate să determine în materia care este în jurul lui, o altă supermoleculă.”

Ştiinţa zilelor noastre operează cu principiul conform căruia, la începutul Cosmosului, fie pe Pământ sau într-o altă zonă din Univers, o moleculă cu capacitatea de formare în atomii din jur, a determinat crearea uneia identice. „Practic, acesta ar fi strămoşul ADN-ului.” Se caută în continuare o formă sau o teorie, care experimentată sau de ce nu, chiar aplicată în laboratoare, să oferă un rezultat similar sau la fel.

Potrivit Teogoniei lui Hesiod, Geea (Gaia), zeiţa pâmântului, se dedublează şi îi dă naştere astfel lui Uranus, zeu al cerului. Hesiod este considerat cel mai vechi poet şi scriitor al Greciei antice, după Homer. „Teogonia”, poem care respectă canoanele mitului şi al vârstelor, alături de „Munci şi zile” constituie opera şi destinul literar al scriitorului, de o importanţă prestigioasă pentru întreaga cultură greacă.

„Lumea întreagă era-n haos, haos învîrtejit şi negru, fără hotare, fără formă, însă, precum cântau poeţii, din haos s-a desprins pământul. Pământul nostru larg şi darnic. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat, Uranus. Şi el, Uranus, era cerul, cerul înalt şi plin de stele. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!… Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui.” (“Legendele Olimpului”, Alexandru Mitru)

O altă teorie, de această dată ştiinţifică şi nu mitologică, este panspermia. Provine de la grecescul “pan” (peste tot) şi “spermia” (sămânţă). Conform acestui principiu, AND-ul sau moleculele cu capacitatea de a da naştere unor organisme similare sau identice lor, există în Cosmos. Există posibilitatea ca anumiţi fungi ale bacteriilor pot fi transmişi prin praf cosmic sau pe meteoriţi, nave sau obiecte spaţiale, sau chiar prin radiaţii ale stelelor. “O problemă este că de obicei ADN-ul este deteriorat de radiaţiile cosmice. Este o supermoleculă care nu face faţă unor raze foarte complexe, cum sunt cele din afara atmosferei.” În acest timp s-au sesizat organismele numite extremofile, termen ce provine de la “dragoste extremă” şi care pot supravieţui unor condiţii anormale: în vid, la temperaturi inimaginabil de mari, sau la viteze uriaşe.

O bacterie similară a făcut obiectul unui experiment  în Japonia, în care aceasta a fost supusă unor condiţii de 403.000 de ori ale gravitaţiei Terrei, în urma căruia, “Paracoccus Denitrificans”, s-a dezvoltat. “Este un concept extraordinar de nou, pentu că din ceea ce ştim, în secolul V, Anaxagoras (filozof grec), vorbeşte despre ceva similar. În scrierile lui, apare această idee că peste tot în Univers există de fapt, sursa vieţii. În încercarea de a explica panspermia, se vorbeşte despre formule prin care bacterii sau spori ai bacteriilor, ar putea rezista în Cosmos.” Bazele acestei teorii a fost preluată de Iacob Berzelius în 1834 şi s-a continuat până în prezent, analizarea sa.

În anii 2008 şi 2015, “Agenţia Internaţională Spaţiala” a lansat 2 programe prin care s-au expus biomolecule şi spori la fluxul solar, pe parcursul unui an şi jumătate. În urma acestui experiment, acestea au supravieţuit însă în stare inactivă. Extremofilele aşadar au o perioadă de viaţă mare şi sunt rezistente la condiţiile extreme ale spaţiului.

De asemenea, există şi organism unicelulare care au puterea să repare AND-ul care s-a deteriorate la aceste condiţii.

În regiunea Jack Hills, din vestul Australiei, în anul 2015 a fost descoperit material biotic fosilizat, vechi de 4,1 miliarde de ani. “În momentul de faţă, Terra este datată la 4,5 miliarde de ani, ceea ce ar însemna că viaţa biologică ar fi apărut foarte repede, după apariţia Terrei.”

Datarea materialului biotic este realizată pe baza unui mineral silicat care conţine urme de izotopi de uraniu, numit zircon. Uraniul este factorul degradant, putându-se astfel calcula durata procesului de degradare. Descoperirea potenţează teoriile care susţin existenţa unor forme de viaţă externe, în întreg spaţiul, încă de dinaintea vieţii pe Tera.

“Pentru a ne plasa în spaţiu, în Univers,, galaxia noastră are undeva între 100 şi 300 de miliarde de stele. Ea este o galaxie medie, iar noi suntem alături de una dintre acele miliarde de stele. Pentru a înţelege ce înseamnă viaţă, este necesar să înţelegem ceva foarte amplu.”

Teoriile prezentate până acum nu soluţionează aceste întrebări şi probleme ale ştiinţei, ci din potrivă, potenţează misterul şi ridică alte întrebări. Măresc însă orizonturile cunoaşterii şi ale imaginaţiei.

Corpul uman este alcătuit din celule eucariote, într-un număr de aproximativ 100 de bilioane, fiecare cu o dimensiune de aproximativ 0,001 milimetri. Celule sunt absolut identice, duplicate, existând o “moarte programată”. Astfel, în decurs normal, la un interval de aproximativ 7 ani, celule se schimbă.

Apariţia amfibienilor este datată în urmă cu 364 de milioane de ani, cea a dinozaurilor în urmă cu 230 de milioane de ani, iar o curiozitate care ridică semn de întrebare este faptul că drumul de parcurgere al rotaţiei Soarelui în jurul galaxiei noastre, durează tot 230 de milioane de ani. Acum 155 de milioane de ani au apărut reptilele, iar mamiferele în urmă cu 129 de milioane. Dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani, iar hominizii au luat naştere în urmă cu 10 milioane de ani.

În urmă cu 6 milioane de ani datează un strămoş comun al omului şi al cimpanzeului, dovezi ale teoriei evoluţioniste.

“S-au descoperit urme de hominizi în Creta, în 2007 care sunt vechi de 5 milioane 700 de mii de ani. Este intrigant pentru că Lucifer, scheletul descoperit, este datat undeva la 3,7 milioane de ani. Face parte din “Austrolophitecus afarensis”

Acum 2 milioane de ani apare “hommo erectus”, iar în urmă cu 500 de mii de ani, apare “homo neanderthalensis”. Acesta din urmă a fost catalogat ca fiind primitiv. În ciuda acestui fapt, au fost descoperite vestigiile vaselor de îngrijire a celor bolnavi, fapt care vine spre susţinerea contrariului: ei îşi îngrijeau bolnavii şi pe ei însuşi. “Capacitatea craniană este mai mare decât la homo sapiens, apărând  ideea că homo neaderthalensis, ca şi capacitate intelectuală, ar fi similar cu ceea ce înseamnă homo sapiens şi este interesant de ce a dispărut.”

În urmă cu 300 de mii de ani, focul a început să fie utilizat în mod cotidian, fapt fascinant întrucât se opera cu o forţă a naturii, aşadar evoluţia era incontestabilă.

Între 70 de mii şi 30 de mii de ani, se consideră momentul de evoluţie cognitivă a omului. Aceasta implică în primul rând dezvoltarea instinctului de relaţionare şi coexistare cu aceleaşi specii şi specii diferite.

Revoluţia cognitivă sau mutaţia “pomul cunoaşterii” aduce la suprafaţă discrepanţa dintre om şi restul speciilor. Omul are puterea de a accesa informaţia şi cunoaşterea. “O idee care aparţine filozofiei este că puterea vine cu un risc. În cazul nostru observăm partea înălţătoare din ceea ce înseamnă umanitate şi formele de cultură, respectiv de cunoaştere. În acelaşi timp, s-ar putea ca din anumite aspecte, sa ne facem rău nouă. Nu înţelegem foarte clar unde trebuie să mergem. Există un citat în filozofie, care descrie umanitatea în momentul de faţă. Imaginaţi-vă un tren în care găsim toţi oamenii şi care merge cu viteză foarte mare pentru că oamenii sunt capabili să facă astfel încât trenul să aibă viteza foarte mare. Dar nu ştie sigur unde trebuie să meargă şi avem o întrebare, pentru că suntem conştienţi de noi: încotro trebuie să mergem? Observăm talente, capacităţi, posibilităţi de cunoaştere, de aprofundare. Obsevăm că dacă nu definim corect ce este pozitiv şi ce este mai puţin pozitiv, ajungem să ne lovim destul de dur de un zid ca să înţelegm că acolo, nu ar fi trebuit să se meargă. Următorul pas în parcursul evolutiv al omului, ar fi capacitatea de a ne putea imagina după ce reguli să lucrăm ca să ne lovim mai puţin de ziduri.”

Selecţia naturală presupune o teorie universal valabilă, conform căreia mutaţia şi recombinarea nu au capacitatea de a dezvolta noi gene. Evoluţia, după studiile darwiene, “se întâmplă pe linii paralele.” Diferenţa dintre specii însă, nu este foarte mare, în măsura în care omul poate studia ADN-ul. Numai 8% din ceea ce înseamnă studiul ADN-ului, a fost cunoscut de strălucirea minţii umane. Aceste teorii ale lui Darwin se leagă în mod raţional cu cele ale unui alt om de ştiinţă, contemporan de altfel cu Charles: Johann Gregor Mendel, considerat părintele geneticii. În 1866 publică un tratat, respins în majoritate, privitor la unele “forţe invizibile” care stabilesc ereditatea. Operând cu numeroase specii de animale şi plante, Mendel descoperă “cu ochii inteligenţei, căci nu avea dovada atunci” că trebuie să existe nişte forţe invizibile care acţionează. În 1953 se fotografiază pentru prima dată ADN-ul, dovada teoriilor mendeliene.

Anestezistul Stewart Hameroff şi  matematicianul Sir Roger Penrose, s-au cunoscut prin intermediul unui volum publicat de Penrose. (“Creierul împăratului, 1989)

Cartea studiază conştiinţa umană, inteligenţa, care sunt corelate şi de alte aspecte decât calcule simple, logice. În privinţa profesiei sale, Stewart căuta ce se întâmplă cu omul, mintea umană şi întregul corp, atunci când esti supus unei anestezii generale, nu neapărat locale. În cazul celei locale este vorba de fluxul de ionizare al nervilor, care supus substanţelor, este alterat.

În cazul celei generale însă, omul îşi pierde conştiinţa, iar revenirea din anestezie aduce şi revenirea acesteia, însă în mod treptat. Sunt cazuri în care acest proces nu funcţionează asupra organismului şi de asemenea, cazuri nefericite în care nu se mai revine la conştiinţă.

Teoria se leagă de procesul de diviziune celulară, în care nucleul îşi pierde membrana, iar ADN-ul se sintetizează în cromozomi. Aşa iau naştere mici fire, fibre, formate din microtuburi. Studiile lui Hameroff se bazează pe aceste organisme, care se află într-un număr foarte mare în celula nervoasă, neuron. Separarea cromozomilor este cea care determină de fapt apariţia anomaliilor, mutaţiilor genetice, în cazul în care nu se duplică perfect, egal.

Studiile susţin că în aceste proteine se află conştiinţa umană, dar la nivel cuantic. Ea se păstrează pe anumite frecvenţe în microtuburi, aspect dovedit de un experiment din Japonia. Având în vedere că această stare cuantică nu poate fi păstrată decât la o temperatură de 0 grade Celsius, experimentul verifică această coerenţă cuantică în ciuda faptului că temperature nu se respectă.

Starea de conştiinţă a omului este una subiectivă. Pe lângă această stare, fiinţa umană are şi un pilot automat, denumit de Freud “inconştienţă”, existând momente în care acest inconştient realizează acţiuni. “Zombie” este un concept real şi nu se identifică deloc cu idea unei personae decedate care a prins viaţă. El denumeşte “omul care funcţionează ca şi om, dar nu are viaţă interioară, adică nu are o conştiinţă subiectivă despre ce se întâmplă.”

În momentul anesteziei, starea cuantică dispare de la nivelul microtuburilor. La fel se acţionează şi în cazul morţii clinice, dovadă fiind experienţele oamenilor care revin după comă. Întrebarea general valabilă este, unde se păstrează conştiinţa umană în acest interval. “Se păstrează undeva în Univers.”

Cunoaşterea cât mai vastă, atât în manieră medicală cât şi în manieră psihologică, a proceselor conştiinţei şi a proceselor cerebrale, sporeşte înţelegerea vieţii interioare şi implicit afecţiunilor la nivel psihic şi cerebral.

Conştiinţa este legată de întregul univers, fizic, interior şi în orice fel poate fi interpretat.

Alături de sentimente şi gândurile sunt noţiuni inexacte care nu şi-au determinat încă durata şi nu au dat voie oamenilor să le cunoască decât în aparenţă.

Ea se află în “ţesătura Universului”, unde există şi ansamblul, întregul, asimilate cu energia chi sau cu principiile budiste.

“Dincolo de teorii, fiecare dintre noi are o conştiinţă şi poate fi foarte util să ne înţelegem şi să ne auto-observăm, în ceea ce înseamnă procesele cognitive proprii.”

O idee din psihologia modernă susţine existenţa a două creiere în interiorul aceluiaşi trup: unul uman şi unul al unui cimpanzeu. Aşa se explică acţiunile împinse de instincte primare, animalice, ale unor oameni, sau simpla acţionare prin prisma raţiunii, a umanismului. Cele animalice funcţionează în general, “pe pilot automat”, în idea în care lipseşte auto-controlul.

Medicina şi psihologia studiază subiecte precum unde dispare conştiinţa în timpul anesteziei, iar filozofia ridică întrebarea: “ce facem cu ea acum?”

Importanţa primordială stă în faptul că omul trebuie să devină propriul lui stăpân, “să poată să facă ceea ce doreşte, când doreşte, să aibă încredere în sine pentru că are o anumită voinţă. Nu este o voinţă neapărat gigantică, dar cea de a urmări ceea ce îşi propune.”

Aspectele legate de conştiinţă definesc omul viitorului. Ea ne determină să privim o situaţie din perspectivă proprie. Alături, avem capacitatea, care se află în proces de dezvoltare, de a înţelege şi de a lua în calcul perspective altei personae. “Căutăm să ascultăm ceea ce ne spune, să înţelegem şi atunci, pe lângă părerea noastră, să mai adăugăm o altă perspectivă. De obicei, două persoane care privesc aceeaşi situaţie, au o părere diferită. Ne-am putea imagina ce ar însemna dacă în orizontul capacităţii noastre de a discerne, ar intra toate perspectivele posibile. Ce ar însemna pentru un om să ajungă să integreze toate perspetivele. Acesta ar fi arhietipul obiectivităţii, omul care poate să privească o situaţie din absolut toate perspectivele.”

Conform pihologiei, prin capacitatea de a privi fiecare perspectivă  şi de a analiza cazul, omul se poate dezvolta atât de mult încât să ajungă la sinteză.

Prototipul omului din viitor este capabil de a îndeplini mai multe sarcini de ordin intelectual decât cele de ordin fizic. “Cei care unesc oamenii sau găsesc soluţiile optime, nu sunt cei care rămân pe o singură bucăţică, ci sunt cei care pot să privească problema în ansamblu.” Capacitatea de a ajunge la sinteză “ar fi inteligenţa în sensul plastic”, prima în lista calităţilor “super-eroului”. Apoi responsabilitatea, privită ca toleranţă activă. Cea pasivă de altfel, se rezumă la indiferenţă. Cea activă înseamnă înţelegere şi acceptare a libertăţii omului.

Omul creator. Aspectul acesta scoate la lumină distincţia fundamentală dintre inovaţie, creaţie şi improvizaţie. Inovaţia face corespondenţa în mod direct cu genialitatea. Omul excepţional creează ceva excepţional, ca idee, formă, noţiune inexistentă până atunci pentru restul lumii. Improvizaţia pe de altă parte este alegerea omului care nu ştie, nu înţelege pe deplin sau insuficient şi “creează” în jurul a ceea ce este deja cunoscut. Cunoaşterea este opusul ignoranţei.  “Ignoranţa este cauza pentru toate bolile.” (Platon) Alături de nebunie, ignoranţa naşte fiecare problemă nu numai cotidiană, a omenirii.

„At the deepest level, you are the Universe in human form”. („La un nivel ma      profund, tu eşti universul în formă umană.”)

Asemănându-se, în sens metaforic, cu Hyperion, titanul mitologiei greceşti, omul ca fiinţă unică este forma individualizată a universului. Cum însă se poate spune acest lucru, dacă există peste 7 miliarde de minţi şi de suflete la nivel planetar? Un principiu antic al filozofiei spune „cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte întregul Univers.” Teoria se referă la pătrunderea în sfera conştiinţei, a vieţii spirituale proprii.

Sensul clasic al filozofiei se rezumă la omul aflat în căutarea cunoaşterii. Filozofia platonică susţine că „a ştii, înseamnă a putea.” Omul, prin intermediul raţiunii logice şi a raţiunii afective, caută mijloace de a gândi liber, corect, pentru a ajunge să fie într-adevăr, om.

Următoarele conferinţe au loc în 4, 11 şi 18 iulie şi cuprind o serie de lecturi comentate a dialogului „Banchetul”, de Platon.

Alexandra Torjoc