Acasă
Așa cum era de așteptat, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au avut un meci foarte dificil, miercuri seara, în Arena Antonio Alexe, în prima etapă a Grupei B din Liga Campionilor Europeni. Elevii antrenorului Cristian Achim au primit replica formației turce Pinar Karșiyaka Izmir, în fața căreia au trebuit să se recunoască învinși la
Campioana României la baschet masculin, formația CSM CSU Oradea debutează miercuri seara în grupele Basketball Champions League. Astfel, „roș-albaștrii” primesc, cu începere de la ora 19, în Arena Antonio Alexe, vizita echipei turce Pinar Karsiyaka Izmir. Formația turcă este, în acest fel, partenerul de întrecere pentru echipa orădeană la deschiderea fazei grupelor într-o competiție extrem
Asociația „Cavalerilor Fluierului” Bihor, în parteneriat cu Comisia Județeană a Arbitrilor Bihor, organizează un nou curs de formare pentru arbitrii de fotbal. Sunt așteptați atât băieți, cât și fete, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani. Taxa de înscriere este de 150 de lei, iar locurile sunt nelimitate, după cum anunță organizatorii. Înscrierile
Secularismul se substituie rigorilor tradiţionale, religioase şi în special, creştine, de organizare şi direcţionare a societăţii civile. La începutul Mileniului III, fiecărei dogme creştine privind oricare aspect al vieţii sociale îi corespunde o dogmă seculară. Ele nu merg în paralel, nu se intersectează şi nici nu sunt compatibile. Primele, date creştinilor prin relevaţie, au existat
Teatrul orădean „Regina Maria” programează duminică, de la ora 19, la Sala Mare, la premiera spectacolului „Cabaretul Dada”, de Matei Vişniec, regia Anca Bradu, celebrând astfel centenarul mişcării artistice Dada, care a apărut în secolulul al XX-lea, în plin război mondial şi a zdrunciat concepţiile societăţii despre artă şi cultură. Autorul „Cabaretului Dada”, Matei Vişniec,
98% dintre români consideră că fericirea copiilor este deplină doar în familie, alături de un tată și o mamă. 3 milioane de români au semnat pentru protejarea acestui drept al copilului și pentru definirea familiei în Constituție. Coaliția pentru Familie susținută de toate Cultele Creștine din România organizează o ADUNARE PUBLICĂ în Piața Unirii din
În perioada 20-23 octombrie 2016 are loc a XXII-a ediție a Conferinței anuale și a Expoziției IEEE în cadrul Simpozionului Internaţional de Proiectare şi Tehnologie în Packaging-ul Electronic (22th International Symposium for Design and Technology in Electronic Packaging) (SIITME-www.siitme.ro), eveniment organizat de Universitatea Politehnică București în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Continental Automotive și Miele
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat trei bărbaţi din Afganistan, solicitanţi de azil în România, care încercau să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de documente de identitate poloneze false. Dimineaţa, în jurul orei 5, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (Arad), s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, cu trenul Inter Regio care circulă
Întâmplarea a făcut ca în urmă cu aproape 40 de ani să fiu inclus în aşa-numita Şcoală de antrenament intelectual, iniţiată şi condusă de filosoful Constantin Noica, şi la una dintre întâlnirile avute cu el ne-a vorbit despre poetul Mihai Eminescu, ca intelectual şi român absolut. Peste decenii, preocupat de studiul trecutului Instituţiei ecclesiale greco-catolice,
Peste 130 de bicicliști au pedalat pe un traseu lung de 34 de kilometri, au vizitat 3 biserici de lemn, Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Luncșoara, Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Gheghie și Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Josani. Indiferent de vârsta bicicliștilor, de
Older Posts››
‹‹Newer Posts