Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Acasă

O statistică exprimată, intenţionat, pe dos, corectată de fapte

În fiecare zi după Revoluţie, în România a mai apărut o biserică nouă. După decembrie 1989 şi până la finalul anului trecut au fost construite 8.413 lăcaşuri ale celor 18 culte recunoscute oficial, iar 1.578 se află în construcţie. Cele mai multe, potrivit datelor Secretariatului pentru Culte, aparţin Bisericii Ortodoxe Române, 3.191 de biserici fiind

Conferinţa „Persoana seropozitivă, prioritate locală” la Oradea

Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în colaborare cu echipa Compartimentului HIV/SIDA din cadrul Spitalul Clinic Municipal „Gavril Curteanu” Oradea organizează, marţi 2 august conferința în cadrul proiectului “Prin ochii mei”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, conferinţa cu tema „Persoana seropozitivă, o prioritate

Avantajele utilizatorilor cardului de turism al orașului Oradea

În anul 2015, Consiliul Local a aprobat pachetul turistic „Oradea City Card”. În urma diversificării paletei obiectivelor turistice, a finalizării unor proiecte cu finanțare internațională, respectiv Cetatea Oradea, cu Muzeele Cetății orașului Oradea, cel al pâinii și panificației tradiționale, apoi Casa Darvas – La Roche sau Sinagoga Zion, „Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și

Expoziţia “Proiecte de Arhitectură 2016” la Casa Darvas – La Roche

Absolvenţii Programului de studii, specializarea Arhitectură a Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură din Oradea, promoţia 2016, propun soluţii creative în câmpul dinamic al locuirii contemporane, pentru a diminua, în epoca post-post-industrială, înstrăinarea omului de mediul său natural. Nouă dintre cele treizeci şi şase de lucrări de diplomă ale proaspeţilor absolvenţi sunt expuse în sălile

Investiții importante în Parcurile industriale I și III din Oradea

Consiliul Local Oradea a aprobat realizarea a două investiții majore în Parcurile Industriale I și III din Oradea. Este vorba despre companiile FAIST MEKATRONIC și ADEPLAST care împreună vor realiza investiții in valoare totală de 25 de milioane de euro. Compania FAIST MEKATRONIC va realiza o nouă investiție pe două parcele de teren în Parcul

Căsătorie la Asociaţia „Alsterdorf” Oradea

Moldovan Laszlo și Zsuza, doi beneficiari ai „Serviciului de Asistență Sociopedagogică la Domiciliu” din cadrul Asociatiei „Alsterdorf” Oradea și-au unit destinele, sâmbătă 23 iulie. Cei doi beneficiază de sprijinul Asociației Alsterdorf prin Serviciul de Asistență Sociopedagogică la Domiciliu, de aproximativ patru ani. Laszlo este un tânăr cu dizabilități intelectuale, care provine din Căminul de la

Cine ucide…islamismul sau creştinismul?

Am tot citit în ultimul timp faptul că tot răul din spatele atentatelor este produsul unei singure religii, islamismul. Cei care spun asta uită că în urmă cu câteva sute de ani, religia din care fac parte, creștinismul, ardea pe rug oamenii care gândeau diferit și trecea prin foc și sabie femei și copii doar

Festivalul de stropit cu apă, ed. a III-a, în Parcul 1 Decembrie din Oradea

Deviza manifestării este: Ia-ți prietenii, fă-ți echipă și distrați-vă împreună! Înarmați-vă cu pistoale sau baloane cu apă și alăturați-vă bătăliei. Asociaţia Point şi alte ONG-uri locale organizează în parcul central al municipiului Oradea (1 Decembrie) sâmbătă 30 Iulie, de la ora 11, cea mai mare bătaie cu apă din vara aceasta. Evenimentul se află la

Cursurile de apă nedecolmatate, produc inundaţii

Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Crișuri avertizează autoritățile locale că: podurile, podețele, canalele și rigolele trebuie curățate de vegetație! Deși s-au înregistrat temperaturi ridicate, în utima perioadă precipitațiile au favorizat dezvoltarea excesivă a vegetației din albiile și de pe malurile cursurilor de apă, În acest sens A.B.A Crișuri reamintește atât autorităților locale, cât și cetățenilor

Older Posts›› ‹‹Newer Posts