Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Expoziţia “Proiecte de Arhitectură 2016” la Casa Darvas – La Roche


Absolvenţii Programului de studii, specializarea Arhitectură a Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură din Oradea, promoţia 2016, propun soluţii creative în câmpul dinamic al locuirii contemporane, pentru a diminua, în epoca post-post-industrială, înstrăinarea omului de mediul său natural.

Nouă dintre cele treizeci şi şase de lucrări de diplomă ale proaspeţilor absolvenţi sunt expuse în sălile de expoziţie ale monumentului istoric Casa Darvas-La Roche în intervalul 1-31 august 2016.
arhiexpo2 Tinerii arhitecţi au susţinut recent lucrările de absolvire în faţa comisiei de finalizare studii alcătuite din reputaţi profesori ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism « Ion Mincu » (UAUIM) din Bucureşti. Absolvenţii beneficiază de diplome acreditate R.I.B.A. (Royal Institute of British Architects), document ce le conferă dreptul de liberă practică în orice ţară din Commonwealth.
Proiectele de diplomă ale absolvenţilor Programului de studii Arhitectură suscită un real interes pentru că vizează în special locuirea bazată pe principii ecologice, dar şi reconversia unor construcţii industriale dezafectate. În lucrările actualei promoţii, prioritare sunt programele de arhitectură orientate către explorarea unor zone de interes contemporan, de la lumea virtuală a centrelor e-sport dedicate aşa-numitelor sporturi electronice şi multimedia până la complexe funerare. Şi în acest an, absolvenţii au dovedit un interes constant faţă de arhitectura sanogenă şi reconversii.
arhiexpo3 Dintre lucrările expuse atrag atenţia, prin originalitate şi abordare modernă câteva propuneri interesante cum sunt: un ansamblu turistic pe malul mării care se remarcă prin punerea în valoare a unei foste zone industriale abandonate, regândită ca un spaţiu pentru sporturi nautice, un acvariu la Constanţa, un muzeu al berii şi o distilerie de bere, căsuţe ecologice, un complex funerar la cimitirul Rulikowski, un centru monahal pentru o mănastire catolică şi un vast ansamblu rezidenţial inspirat din modelul oraşului-grădină.
Puse sub egida a trei instituţii reprezentative pentru oraşul Oradea: Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură şi Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judetul Bihor, proiectele de arhitectură contemporană expuse într-un monument istoric de prestigiu conturează distinct continuitatea şi personalitatea şcolii de arhitectură orădene şi perspectivele tot mai generoase pe care aceasta le oferă tinerilor ei absolvenţi.
Publicul orădean iubitor de artă şi arhitectură este invitat să fie alături de tinerii absolvenţi la vernisajul expoziţiei “Proiecte de Arhitectură 2016” ce are loc luni, 1 august 2016, la ora 17, în Salonul Roşu al Casei Darvas – La Roche.

Prof univ. dr. Dan Gomboş, Decan al Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *