Culturale
În data de 6 septembrie 2021, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni a participat la vernisajul expoziției Fericitul Vladimir Ghika, „In spiritu caritatis”, organizată cu ocazia celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, la Budapesta, Ungaria. Expoziția este organizată în parteneriat de către Institutul Cultural Român la Budapesta, Arhiepiscopia
Programul lunii septembrie Teatrul Regina Maria anunță deschiderea noii stagiuni, în care veți putea revedea spectacole de succes din repertoriul anilor trecuți, dar și producții noi, atât de la Trupa Iosif Vulcan, cât și de la Trupa Arcadia. Trupa Iosif Vulcan Stagiunea la Trupa Iosif Vulcan începe marți, 7 septembrie, de la ora 19:00,
Concursuri și concerte, un nou eveniment cultural artistic ce merită urmărit! 3-5 Septembrie, Piațeta de lângă Ștrandul Apollo Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Enjoy Music” Băile Felix va avea loc în perioada 3-5 Septembrie, în stațiunea Băile Felix, în piațeta de lângă Ștrandul Apollo. Evenimentul este organizat de Asociația Enjoy Music, în
”Ediția a IX-a, 2021, a fost un real succes, de care ne-am bucurat deopotrivă, mentorii, tinerii muzicieni și noi, organizatorii”, spune lect. univ. dr, Ariadna – Zenaida Mircescu În Sala de Concerte Enescu – Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, s-a desfășurat, sâmbătă – 21 august 2021, recitalul festiv al școlii de vară „ArtAtelier”
Muzica devine liantul dintre comunitate și patrimoniu Rapsodiile pe teme românești răsună în primă audiție absolută la Oradea! Timp de o seară, minunata Sinagogă Neologă Sion devine gazdă pentru un eveniment de mare clasă: un concert deosebit susținut de Orchestra de Cameră din Toulouse, alături de artiști de renume internațional, Clara Cernat (solistă, vioară) și
Școala de Vară „Art Atelier Oradea” prilejuiește, tuturor iubitorilor muzicii clasice, un eveniment muzical de înaltă ținută artistică. Luni, 16 august 2021, începând cu ora 19:00, la Sala „Enescu – Bartok” a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un recital vocal–instrumental susținut de flautista Mihaela Anica, pianistul Horia Maxim și tenorul Daniel Magdal. Cei
Piața Unirii din Oradea va găzdui vineri, 6 august, vernisajul expoziției de fotografie documentară „Belarus – drumul spre libertate”. Selecția de lucrări este semnată de jurnalista belarusă Nadia Bujan, laureată a prestigiosului premiu World Press Photo Involvement – 2021 (https://www.worldpressphoto.org/nadia-buzhan). Evenimentul este organizat de Primăria Oradea în colaborare cu Clubul Fotografic „Varadinum” și Ambasada
Joi, 29 iulie 2021 de la ora 19:00, la Muzeul Țării Crișurilor a avut loc Concertul de deschidere a Masterclass-ului de pian susținut de Arcadie Triboi – pianist concertist și profesor de pian la Conservatorul superior de muzică din Köln, Germania. În cadrul Concertului, publicul a avut posibilitatea să îl asculte pe Arcadie Triboi atât
Paradoxal, Maria Ghercă s-a apucat de pictură naivă… renunţînd la pictură. În urmă cu mai bine de 20 de ani, ea a trebuit să aleagă între două pasiuni la fel de puternice: muzica şi artele plastice. A ales atunci muzica, urmînd cursurile Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi şi cîntînd apoi, ca artist liric,
Asociația culturală „Aesthete”, în parteneriat cu Departamentul de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea și cu Muzeul Țării Crișurilor, organizează o nouă ediție a seriei de evenimente culturale intitulate „Pași spre măiestrie”. „Organizatorii își propun să îi ajute pe tinerii instrumentiști că ia parte la cursuri de măiestrie, susținute de personalități din
Older Posts››
‹‹Newer Posts