„Pași spre măiestrie”, un masterclass de pian în parteneriat cu Universitatea din Oradea
Iul 26, 2021, 0 Comentarii
Asociația culturală „Aesthete”, în parteneriat cu Departamentul de Muzică al Facultății de Arte a Universității din Oradea și cu Muzeul Țării Crișurilor, organizează o nouă ediție a seriei de evenimente culturale intitulate „Pași spre măiestrie”.
„Organizatorii își propun să îi ajute pe tinerii instrumentiști că ia parte la cursuri de măiestrie, susținute de personalități din domeniul vieții muzicale, atât din țară cât și din străinătate. Această ediție aduce, în Oradea, un tânăr pianist, stabilit în Germania, Arcadie Triboi, care va susține un masterclass de pian”, spune lect. univ. dr. Ariadna – Zenaida Mircescu – Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte, Departamentul Muzică, unul din coordonatorii evenimentului.
Programul masterclassu-lui începe, în data de 29 iulie 2021, cu un eveniment public. De la ora 19:00, la Muzeul Țării Crișurilor, va avea loc concertul de deschidere al evenimentului muzical. În acest cadru, pianistul Arcadie Triboi va urca pe scenă alături de violonista Andrada Ciupeiu. Programul cuprinde atât lucrări solo de pian, cât și muzică de cameră. Intrarea la concert se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Vor urma cinci zile de cursuri individuale, pentru ca apoi întreg evenimentul să se încheie cu încă un concert, de final. De această dată vor performa tinerii care au luat parte la masterclass-ul ale cărui activități se vor desfășura la Muzeul Țării Crișurilor.