Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Eveniment

Ziua Mondială a Mediului marcată la Facultatea de specialitate a U.O.

În ultimii 8 ani, prima facultate de mediu din România, Facultatea de Protecția Mediului a Universității Oradea, a sărbătorit „Ziua Mediului” prin organizarea simpozionului științific studențesc „Protecția mediului – prezent și viitor”. Începând din acest an, la simpozionul amintit se adaugă primul simpozion al doctoranzilor din domeniul Agronomie. Cele două simpozioane vor avea loc la

”Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Drumul Vinului”, pe văile Ierului și Barcău

Agenția de Management al Destinației Bihor și Consiliul Județean Bihor organizează în data de 10 iunie 2017 primul eveniment cicloturistic din seria evenimentelor intitulate” Redescoperă Bihorul pe bicicletă”. Iubitorii de pedalat care doresc să guste vinurile din faimoasele crame situate în Valea Ierului și Valea Barcăului sunt invitați să participe la tura de bicicletă denumită

Festivalul Culorilor, capitolul al II-lea, în Șanțul Cetății Oradea

Un eveniment special în Șanțul Cetății din Oradea (intrarea dinspre str. Griviței), cu o scenă unde Dj vor colora atmosfera cu genuri muzicale diferite dintre care amintim: Wreckvge (Serbia), B’Andre (Ungaria), Chrom, Dublic (Ungaria), SammieBeats (Ungaria), Skrude (Ungaria), Dj Fany, Bigda, Szanto Denis, Balory, PlayerOne. Pe parcursul evenimentului participanții vor lansa pulberi de pudră colorată

”Copilăria în Epoca de Aur și Magazinul Mixt”, expoziții atractive, la cetate

De 1 iunie ne întoarcem la copilărie. Două expoziții ”Copilăria în Epoca de Aur” și ”Magazinul Mixt” vor fi deschise de 1 iunie la Muzeul Cetății și Orașului Oradea. Roadele campaniei ”Nu arunca trecutul. Adu-l la Muzeu!”, demarată pe 19 septembrie 2016, la inițiativa muzeografilor din Muzeul Cetății și Orașului Oradea, începe să dea roade.

În 1 iunie, startul Turului Ciclist al Bihorului

Cea de-a doua ediție a Turului Ciclist al Bihorului va avea loc în perioada 1- 4 iunie, fiind una dintre cele mai importante manifestări de profil din România. Acest eveniment este organizat de Clubul Sportiv de Ciclism din Marghita, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi

Festivalul de Teatru pentru Copii ”Arcadia” (4 iunie-2iulie), ediția a IV-a

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria vă invită în perioada 4 iunie – 2 iulie 2017 la o nouă ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. Un eveniment amplu, organizat împreună cu Fundaţia Culturală „Festivalul Internaţional de Teatru” și Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Organizația Națională Cercetașii României – Centrul

Older Posts›› ‹‹Newer Posts