Eveniment
În fiecare an, 3 decembrie constituie Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Data a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discriminarea. ONU doreşte ca întreaga lume să devină mai responsabilă ȋn ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a
Între 25 noiembrie – 8 decembrie, D.G.A.S.P.C. Bihor, organizeaza o campanie de informare pentru prevenirea violenței în familie, acțiune care se desfășoară în municipiul Oradea. Obiectivul acestei campanii este diseminarea de informaţii cu privire la formele de violenţă in familie, prevenirea şi combaterea acestora, metode de intervenţie precum şi servicii oferite în astfel de situaţii.
Miercuri, 30 noiembrie, la Sala ”Florica Ungur” a Casei de Cultură a municipiului Oradea, de la ora 17, are loc un eveniment cultural deosebit, organizat de filiala Bihor a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Recent mutată în orașul de pe malurile Crișului Repede, scriitoarea Lili Crăciun, din Bucovina, prezintă publicului două lucrări care au consacrat-o deja:
În întâmpinarea dalbelor Sărbători de Crăciun, Opera Națională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă adresa invitația specială la unul dintre cele mai încântătoare spectacole dedicate Crăciunului și copilăriei: ”Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Baletul feeric va încânta publicul orădean în două reprezentații de excepție, Sâmbătă, 10 decembrie 2016, de la ora
În două zone turistice importante ale municipiului Oradea se pregătește câte un brad și o scenă pentru a deschide Târgul de Crăciun. Reporter: – A fost instalat bradul în Piața Unirii. Domnule Mihai Jurcă, sunteţi unul dintre principalii organizatori ai sărbătorilor de iarnă de la Oradea, ce urmează? Mihai Jurcă: – Urmează să instalăm căsuțele
Târgul de Crăciun 2016, organizat de Primăria Municipiului Oradea își va deschide porțile în acest an în Piața Unirii, în paralel cu cel din Cetatea Oradea, în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie. Târgul va fi gazda celor mai iubite nume ale muzicii: Paula Seling, Andra, Nicolae Furdui Iancu, Locomotiv GT – Zenevonat (Ungaria), Proconsul,
După acțiunea Procesiune „Pro Peța”, ai cărei protagoniști au fost elevii Liceului Onisifor Ghibu Oradea, continuă campania de salvare a ceea ce a mai rămas din Rezervația Naturală Pârâul Peța, inițiată de elevi ai liceului, care se alătură, astfel, eforturilor autorităților locale. Astfel, elevi ai Liceului Onisifor Ghibu și ai școlii partenere, Școala Gimnazială „Floare
Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor organizează vineri Ziua Porţilor Deschise. Tema evenimentului este aniversarea celor 105 ani de existenţă a bibliotecii publice din Oradea și va avea loc între orele 10:00 şi 20, la sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” și la filialele acesteia. Inaugurarea expoziției dedicate momentului aniversar va avea loc la ora 13, invitați
Vineri, 18 noiembrie, de la ora 17, va avea loc la Biblioteca Județeana Gheorghe Șincai, vernisajul de fotografie ,,Începuturi”. Vor expune absolvenții primului ,,Curs de tehnică și artă fotografică”, susținut de lector Adela Rusu. Vernisajul va avea loc cu ocazia ,,Zilei Porților Deschise” la Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai, iar invitații speciali sunt lect. univ. dr.
Aşa cum v-a obişnuit, ERA Park Oradea organizează şi în această lună, respectiv, sâmbătă 19 noiembrie, o nouă ediţie a Târgului de antichităţi. Iubitorii de valori artistice unicat sau de colecţie, de chilipiruri şi antichităţi sunt invitaţi la unul dintre cele mai importante târguri de antichităţi din Oradea. Deci sâmbătă, sub cupola Era Park, peste
Older Posts››
‹‹Newer Posts