Eveniment
O mână de oameni a luat parte la lansarea volumului „Oameni şi obiceiuri din satele comunei Borod”, în fapt o monografie a comunei, coordonată de dr. Petru Mihancea. Este vorba despre o carte dedicată oamenilor şi obiceiurilor din Borod, care, pe 700 de pagini, descrie inclusiv instituţiile şi oamenii locului. Volumul prezintă toate obiceiurile din
La jumătatea săptămânii trecute, într-un cadru festiv, Revista „Familia” a decernat premiile sale unor importanți scriitori, poeți și publiciști. Un eveniment de anvergură, cu reverberație în cultura națională. Printre laureați numărându-se poeta și scriitoarea Ana Blandiana, poetul Nicolae Prelipceanu, dar și Maria Bereny, director al Institutului de Cercetări a Românilor din Budapesta. Revista ”Familia”, inițiată
La sfârşitul săptămânii, în perioada 29-30 octombrie, în Parcul Bălcescu, are loc o nouă ediţie a Târgului de obiecte antice. La târgul de antichităţi de la Oradea sunt prezenţi colecţionari şi comercianţi din toate colţurile ţării. Vizitatorii târgului găsesc statuete, cărţi, lampadare, tablouri, ceasuri, bijuterii şi multe alte obiecte create manual. Publicul beneficiază de o
Anotimpul dovlecilor este cel de la ERA Park pe care marele centru comercial îl sărbătorește, ca în ficare an, alături de copii! Micuții sunt invitați, sâmbătă, 29 octombrie, să petreacă cea mai înfricoșătoare zi din an în cel mai distractiv mod cu putință. Începerea este programată la ora 16 cu o piesă de teatru specifică
Filiala Bihor a Uniunii Ziariştilor Profesionişti organizează vineri, 28 octombrie, la ora 16, la Casa de Cultură “Florica Ungur”, întâlnirea lunară a membrilor filialei cu publicul, elementul central constituindu-l lansarea lucrării monografice „Oameni și obiceiuri din satele comunei Borod”, semnată de Prof. Univ. Dr. Petru Mihancea. Lucrarea este prezentată de autorul ei, precum şi de
Fericirea copiilor este deplină doar în familie, alături de un tată și o mamă! Trei milioane de români intre care mai mult de 100.000 de bihoreni au semnat pentru protejarea acestui drept al copilului și pentru definirea familiei în Constituție. Coaliția pentru Familie în numele Adunării publice la care participă mii de oameni, sâmbătă 22
În perioada 20-23 octombrie 2016 are loc a XXII-a ediție a Conferinței anuale și a Expoziției IEEE în cadrul Simpozionului Internaţional de Proiectare şi Tehnologie în Packaging-ul Electronic (22th International Symposium for Design and Technology in Electronic Packaging) (SIITME-www.siitme.ro), eveniment organizat de Universitatea Politehnică București în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Continental Automotive și Miele
17 octombrie este data la care se marchează, în toată lumea, “Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei”. Zeci de persoane din zona metropolitană Oradea dar şi alte persoane provenite din alte judeţe, persoane fără adăpost, suferă din cauza condiţiilor de viaţă precare. Caracterul zilei amintite are menirea de a contribui la transformarea lumii noastre, prin a
53 de deținuții cuprinși în procesul de școlarizare la Penitenciarului Oradea. Au participat la o conferinţă dedicată Zilei Internaţionale a Educaţiei în Penitenciare, demers organizat în cadrul altor manifestări similare desfăşurate la toate penitenciarele. Conferinţa a fost susţinută de educatorii Penitenciarului Oradea, Comisarul şef Daniela Blaga şi Subinspectorul Gabriel Tiponuţ, care au subliniat într-o manieră
Urmează un nou sfârşit de săptămână plin de viaţă la ERA Park Oradea. Centrul comercial a pregătit o sumedenie de evenimente, de la piese de teatru şi filme pentru copii, până la întâlniri cu BombonERA şi un nou Târg de antichităţi! Sâmbătă, între orele 10 şi 18, iubitorii de chilipiruri sunt aşteptaţi la un nou
Older Posts››
‹‹Newer Posts