Știri
Echipa de handbal CSM Oradea debutează duminică în noul sezon competițional al Diviziei A. Astfel, elevii antrenorilor Sebastian Tudor și George Tăutu susțin primul joc din ediția 2017-2018 a celui de-al doilea eșalon pe teren propriu cu formația CS Minaur II Baia Mare. Meciul este programat la Arena Antonio Alexe, cu începere de la ora
Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea nu au reușit să se impună sâmbătă, pe teren propriu, în disputa cu echipa Academica Clinceni, din cadrul etapei a VIII-a din Liga a II-a. Bihorenii au primit la Stadionul Iuliu Bodola repica echipei ilfovene, antrenată de ex-orădeanul Erik Lincar, în compania căreia au terminat la egalitate, cu scorul de
Clubul Oradea -Toastmasters organizează miercuri, 20 septembrie 2017, la ora 19,15, la Hotelul Ramada, concursul local de discursuri umoristice și improvizate în limba română și engleză “Funmasters Ed. a II-a”. “În cadrul acestui concurs, participanții își testează abilitățile dobândite pe parcursul anului. Pentru public este o ocazie să se destindă cu puțin umor și improvizație. Totodată, spectatorii
Două depozite de deşeuri industriale periculoase cu un conţinut de gudroane acide, care au aparţinut firmei ”Petrol Derna”, societate aflată în faliment „prezintă un pericol iminent atât pentru mediu, cât şi pentru locuitorii din zonă. Totul se poate întâmpla la prima rupere de nori. Sunt locuinţe în aval de batalul al doilea, batal care are
Cultivatorii de sfeclă de zahăr din județele Bihor, Arad şi Satu Mare au solicitat un audit, la Fabrica de Zahăr Diamant din Oradea și caută să angajeze credite, pentru a o prelua. Şi Fabrica de Zahăr din Oradea s-ar putea închide după ce dispar cotele de zahăr impuse de U.E. Dispariţia cotei atrage şi anularea
Moja, în vârstă de zece luni, a suferit o infecție (peritonită) și a fost supusă unei intervenții chirurgicale. „Am văzut puiul de leu luni, în 11 septembrie, era într-o stare foarte proastă. În primul rând, în țarcul lui erau o minge de fotbal care a fost roasă, niște jucării de plastic și de pluș dezmembrate,
Formația de fotbal Luceafărul Oradea va evolua sâmbătă, cu începere de la ora 11, pe teren propriu, în cadrul etapei a VIII-a din Liga a II-a. Elevii antrenorilor Cristian Dulca și Cristian Lupuț vor primi, la Stadionul Iuliu Bodola, replica echipei ilfovene, Academica Clinceni. Iubitorii fotbalului bihorean au accesul gratuit la acest joc, iar cei
Un raport al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară din România (ANCPI) arată că în ianuarie, în Bihor au fost achiziționate 127 de apartamente, numărul a crescut ulterior, în februarie au fost 225 de apartamente achiziționate, în martie 276, iar în mai chiar 323 de apartamente cumpărate Oferta pietei este una variata, apartamente in
Duminică, 17 septembrie, între orele 12 – 14, Gala Proiectelor Smart (deștepte) – Informatică pentru cei mici, are loc la Hotel Continental Oradea, sala Forum. Gala Proiectelor Smart este organizată de Asociația Smart Learning Center, ca finalizare a noului mod de aplicație și programare pentru copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Cei
Asociația EduBiz organizează și anul acesta TalentFest, sâmbătă, 16 septembrie 2017, la ora 16, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. TalentFest se dorește a fi un spatiu de promovare și stimulare a talentului orădean în spațiul public, prin ateliere interactive în domeniul cultural-artistic, sportiv, civic și voluntariat la care sunt invitați toți tinerii și copiii. EduBiz împreună cu organizațiile
Older Posts››
‹‹Newer Posts