Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Centrul pentru Arii Protejate are un nou proiect: ”Pădurea Craiului – casa racului bihorean”


 Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor implementează proiectul ”Pădurea  Craiului – casa racului bihorean” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.  

Proiectul îşi propune să contribuie la informarea comunităţilor locale, a instituțiilor de control și  reglementare, a comunităţii academice orădene, a mass media, a vizitatorilor şi a publicului larg,  cu privire la descoperirea pe teritoriul destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului a unei noi specii  endemice de rac, şi anume racul bihorean (Austropotamobius bihariensis) precum şi a ecologiei  speciei, presiuni, ameninţări şi modalităţi de protecţie, cu scopul de a ridica nivelul de acceptanţă a  acestei specii, a sistemului de arii protejate și de a înțelege necesitatea protecției și conservării  acestora. 

În cadrul proiectului organizăm o conferință care se adresează tuturor factorilor interesați,  susținută de descoperitorul noii specii de rac, dr. Lucian Părvulescu de la Universitatea de Vest din  Timișoara, în cadrul căreia va fi prezentată specia, modalităţi de conservare, ameninţări şi presiuni.  Prezentarea va fi urmată de discuții, iar dr. Lucian Pârvulescu va răspunde întrebărilor dumneavoastră. 

Conferința va avea loc vineri, 10.09.2021, începând cu ora 11.00, în sala amfiteatru a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”. 

Având în vedere că instituția/organizația dumneavoastră a fost identificată ca factor interesat, vă  invităm să desemnați unul sau doi reprezentați care să participe la această conferință. 

Vă rugăm să ne comunicați, până cel târziu în data de 08.09.2021, numărul de participanți  desemnați, la: contact@capdd-bihor.org sau tel/fax 0359 410556. 

 

Cu mulțumiri pentru colaborare, 

Paul Iacabaș 

Președinte CAPDD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *