Clubul de tenis Voinţa nu are bani pentru un teren acoperit
sept. 15, 2016, 0 Comentarii
Deși dispune de un balon cu aer cald de doi ani, conducerea Clubului Sportiv Voinţa nu are banii necesari pentru instalarea acestuia, care este necesar desfăşurării activităţii de tenis de câmp în sezonul rece.
În acest sens, directorul clubului orădean, Mircea Drăgoi, este în căutarea unui partener care să suporte aceste cheltuieli cifrate la aproximativ 15.000 de lei. „Acest balon ne-a fost donat de către un om de afaceri din Borş, iar singura pretenţie a binevoitorului a fost să-i dăm prilejul de a juca tenis la baza noastră. Din păcate, nu găsim fonduri pentru montarea lui, estimate la aproximativ 15.000 lei, atât cât ar costa instalarea sistemului de ancorare, schimbarea injectorului pentru combustibil şi celelalte aspecte tehnice. Ridicarea balonului nu necesită autorizaţie de construcţie”, a declarat Mircea Drăgoi.
De precizat faptul că acest balon presostatic cu aer cald ar urma să fie dispus pe două dintre terenurile cu zgură ale Arenei Voinţa, caz în care tenismenii clubului orădean, dar şi alţii din oraş şi chiar din judeţ (Vadu Crişului, Şuncuiuş, Beiuş etc), şi-ar putea desfăşura normal activitatea în sezonul rece. „Avem 100 de copii şi cinci antrenori la club care nu ar mai fi nevoiţi să-şi continue pregătirea în săli sau în altă parte. De el ar putea beneficia şi copiii din judeţ”, după cum consideră directorul clubului.
Florin Mihalca



























