Orășelului Copiilor i-a fost donat primul leagăn pentru persoane cu dizabilități
Oct 8, 2018, 0 Comentarii
Săptâmâna trecută a fost montat în Orășelul Copiilor primul leagăn pentru persoane cu dizabilități. Valoarea investiției se ridică la cca 4.000 de lei.
Donația aparține Clubului Rotary Oradea, care a achiziționat acest aparat de joacă în cadrul unui proiect pilot, urmând ca în funcție de efectul pe care-l va avea, să achiziționeze mai multe astfel de aparate, pentru a fi amplasate și în alte locuri din Oradea.
Accesul la acest echipament de joacă se face direct de pe aleea de trecere, fiind amenajată în acest sens o platformă din dale de cauciuc.
Leagănul este destinat exclusiv persoanelor cu dizabilitati, acesta fiind prevăzut cu o rampă de metal pentru a facilita urcarea scaunului cu rotile și cu un sistem de blocare. Întregul echipament este realizat din materiale solide, fiabile, care oferă siguranță utilizatorilor.
Totodată, leagănul e prevăzut cu două inele de prindere care facilitează accesul pe platformă.
De la montarea sa, leagănul a fost folosit de foarte multe persoane cu dizabilități. Administrația Orășelului Copiilor atrage atenția celor care frecventează acest loc de joacă și care nu au astfel de probleme de sănătate, să nu folosească acest aparat destinat exclusiv celor în scaun cu rotile.
Primăria Oradea mulțumește Clubului Rotay Oradea pentru această inițiativă care vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu dizabilități și pentru implicarea de care dă dovadă în viața comunității locale.
sursa: Biroul de presă