Uite că a sosit decembrie…

Hmm… nu mai e cum era pe vremuri. Vântul suflă puternic și temperaturile continuă să scadă, însă zăpada nu e nicăieri, dar noi știm că se  apropie Crăciunul.

Am trecut prin Piața Unirii unde târgul nostru mi-a reamintit de una dintre cele mai mari bucurii ale unui copil: Crăciunul la bunici.

Odată cu venirea frigului, sufletul meu de copil era încălzit de gândul că se apropie mometul să-mi văd din nou familia înghesuită în jurul mesei din casa bunicilor. În fiecare Ajun de Crăciun ne întâlneam cu toții în sătucul ascuns între padurile Bihorului, unde contribuiam fiecare la pregătiri. Femeile la bucătărie, bărbații fixau bradul și pregăteau sortimentele de băuturi tradiționale, iar noi, cei mici, completam atmosfera cu cel mai important element: decorurile.

Când totul era pregătit, ne ocupam fiecare locurile în jurul mesei, bunica aprindea o lumânare în mijlocul acesteia, iar bunicul spunea rugăciunea. Mirosul bucatelor tradiționale ne zăpăcea complet; era singura perioadă din an în care puteam gusta acele preparate speciale. Oricât de mult încercam, să înghesuim bucatele în stomac, nu pierdeam mult timp la masă, deoarece odată cu lăsarea serii începeau să sosească colindătorii.

Primii veniți erau mereu cei mai micuți și mai sensibili la frig. Înfofoliți de abia le zăreai obrajii roșii și înghețați, își spunea fiecare „poezia” din tot sufletul și colindau cât îi țineau plămânii. Când se apropia miezul nopții, numărul colindătorilor scădea, iar de la un momentdat începeam să ne pregătim pentru biserică.

Era unul dintre cele mai importante momente când în curtea bisericii ne întâlneam cu o mulțime atât de mare de oameni, toți adunați pentru a-l sărbători pe micul prunc venit din ceruri. Era o atmosferă inegalabilă. Deși afară era un frig de nu-ți mai simțeai degetele, sufletul era încâlzit de glasul tuturor celor prezenți care își uneau vocile pentru un colind care părea să fie cel mai frumos sunet auzit vreodată.

După încheierea slujbei, mulți plecau acasă, iar unii mai curajoși se organizau pentru a colinda întreg satul. Barbați și femei, vârstnici și copii se uneau pentru a aduce fiecăruia bucuria Crăciunului. Porneau de la prima casă de lângă biserică, iar cei colindați se îmbrăcau repede pentru a li se alătura. În final, grupul de colindători devenea atât de mare încât colindam doar în curtea oamenilor pentru că nu mai aveam loc în casele acestora. Când fiecare casă fuseseră colindată, ne împărțeam în grupulețe mai mici și ne întorceam acasă.

Ciudat este că nu mi-am explicat niciodată cum, a doua zi când ne trezeam, fiecare aveam cadourile pregatite sub brad. Și toți, cu mic, cu mare ne grăbeam să despachetăm surpriza pentru care încercam să fim cuminți tot anul. 

Bianca Feric, studentă la Facultatea de jurnalism Oradea