Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Echipa de polo CSM Digi îşi ştie adversarul din Cupa L.E.N.


Vicecampioana României la polo pe apă masculin, formația CSM Digi Oradea și-a aflat următorul adversar din Cupele europene, în urma tragerii la sorți care a avut loc luni. Este vorba despre echipa italiană Canottieri Napoli, pe care o va întâlni în sferturile de finală ale LEN EuroCup.
Astfel, CSM Digi Oradea se va „duela” cu cea de-a patra clasată în sezonul anterior din campionatul Italiei. Cele două echipe se vor confrunta într-o dublă manșă programată pe 30 noiembrie, la Oradea, respectiv, 10 decembrie, la Napoli.
După cum notează site-ul clubului orădean, echipa Canottieri Napoli este pregătită de antrenorul Paolo Zizza şi are în lot patru actuali sau foşti internaţionali italieni: Fabrizio Buonocore (căpitanul de echipă), Alex Giorgetti, Matteo Gitto şi Fabio Baraldi.
Echipa învingătoare din această dublă manșă se va califica pentru semifinalele competiției.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *