Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Cultura în pandemie. Toni Nica – pasiunea pentru teatru l-a călăuzit spre regie


Toni  Nica este student la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, specializarea Regie. A făcut voluntariat la Teatrul Regina Maria pe când studia Management, la Facultatea de Științe Economice din Oradea. În prezent, lucrează la Patzan Comedy Club din Oradea, dar este și colabortator la 3g HUB Târgu-Mureș și Teatrul Anonim.

Toni Nica ne-a povestit că nu și-a dorit dintotdeauna să devină regizor. Și-a descoperit acestă pasiune pe când avea doar 17 ani, în urma vizionării unui spectacol de teatru și anume „Cei ce nu uită…”, în regia lui Gavriil Pinte.

În această grea perioadă, cu ce se mai ocupă un actor ?

Încep cu activitatea de la Patzan Comedy Club din Oradea. Avem săptămânal (atunci când rata infectării permite…) un Impro Patzan Show – spectacol de improvizație (atât varianta „clasică”, cât și recent lansatul „Long Form”). În același spațiu cu sala de spectacole mai e și un bar cu terasă pe care vrem să-l deschidem, astfel încât să oferim orădenilor (și nu numai) un loc unde pot veni să bea, să mănânce și să socializeze într-un cadru plăcut.

La Anonim, de ceva vreme repetăm la „Autobahn” (autostradă – n.n.), de care se ocupă Ciprian Ciuciu (actor la Teatrul Regina Maria). Dat fiind contextul actual, întâi o să fie filmat în mașini, pentru că „Autobahn” e alcătuit dintr-o serie de momente care se petrec în mașini.

Iar la 3g HUB astă-vară am înregistrat împreună cu șapte colegi „S-a întâmplat într-o joi” (regia Ándi Gherghe), o serie de monologuri scrise de Elise Wilk care au avut premiera astă-toamnă; se găsesc pe pagina de YouTube 3g HUB. Tot cu 3g HUB am colaborat la o adaptare radiofonică a spectacolului „Poveste din Transilvania” pe care Ándi l-a regizat în 2017 la Studio Act (actualul Patzan Comedy Club). Aceste două spectacole radiofonice au făcut parte din același proiect numit 3g RadioActiv.

Activitatea ca regizor a început ca un hobby sau a fost mai mult decât atât?

După ce am terminat liceul nu am dat imediat la Regie și, în timpul cât am studiat Management, am făcut două spectacole cu actori amatori. Da, pot să zic că a început ca un hobby, deși subtextul era că va deveni o carieră. Deci, nu a fost o activitate neapărat de timp liber, cât de pregătire, de antrenament. Am făcut un fel de școală în afara sistemului pentru că, într-o astfel de meserie, cel mai bine înveți făcând. Poți să citești, poți să porți discuții despre, dar până când nu faci, nu știi exact de ce te lovești și ce presupune o astfel de meserie. Așa am învățat lecții foarte utile care simt că mă ajută acum la U.A.T.

Povestește-ne mai multe despre tine!

Nu am fost de mic pasionat de teatru, nu m-a interesat. Când am avut 17 ani, în 2013, am văzut spectacolul „Cei ce nu uită” al lui Gavriil Pinte, și de acolo a început totul. Ca un bulgăre de zăpadă care cade la vale așa am fost și eu cu teatrul. A început să îmi placă din ce în ce mai mult până în punctul în care am zis: „Da! Mi-ar plăcea să fac treaba asta”. Și bineînțeles această decizie nu a fost prea bine primită în jurul meu, dar până la urmă scepticismul s-a transformat în susținere.

Am făcut Management timp de 3 ani. Regia presupune și management, pentru că trebuie să ai în vedere și o sumedenie de aspecte non-artistice. Dar și partea artistică presupune management pentru că lucrezi cu oameni și trebuie să știi cum să îi motivezi, cum să îi ghidezi, cum să comunici cu ei și asta nu e cel mai ușor lucru din lume, deoarece omul nu e o formulă matematică.

Ce crezi că trebuie să știe orice regizor sau viitor regizor? Ce calități trebuie să aibă?

Că în teatru nu există formule, nu există rețete, nu e matematică sau fizică să aplici o formulă și să obții un rezultat; aici totul depinde de context, de o sumă de factori care pot interveni etc. Că e important pentru un regizor să nu fie un dictator, să nu aibă înclinații autoritare pentru că meseria asta e un lucru de echipă; eu, cel puțin, nu m-aș putea imagina mergând în fața unor actori și să le impun să facă ceva doar pentru că așa vreau. Actorul e cel care dă viață personajului, el îi dă carne, el îi dă o identitate. Eu sunt acolo să trasez direcția de mers și să fiu sigur că realizăm un totunitar. Să fie un om citit, un om care se uită la filme, un om care ascultă muzică. Să cunoască psihologia umană, să fie un bun lider. Lista ar putea continua și în funcție pe cine întrebi, o să primești răspunsuri diferite. De aceea zic că nu există formule.

Tot din informațiile aflate știm că sunteți colaborator la Teatrul Anonim Oradea. Cum ați ajuns acolo și ce activități se desfășoară?

În vara lui 2018, timp în care repetam la „12 oameni furioși” (după Reginald Rose, regia Ciprian Ciuciu), exista dorința ca după ce iese spectacolul să nu punem punct colaborării. Atlfel zis, exista dorința de a se continua, în principal, cu grupul format în perioada respectivă. La ceva timp după ce am avut premiera cu „12 oameni furioși”, s-a format o altă grupă de teatru, care acum repetă la „Autobahn”. Vara anului trecut am organizat un workshop de improvizație în ideea de a le împărtăși și celorlalți colegi tainele improvizației (mai ales că aceste exerciții/cunștiințe ajută și în afara scenei). Și, de altfel, unul din spectacolele („Lecția sau Altă cărămidă-n zid”) pe care l-am făcut până să ajung la U.A.T. a fost realizat cu o parte din membrii primei grupe de la workshop.

Procesul de muncă – atunci când se lucrează cu un grup de oameni care are alt loc de muncă, familii și alte activități, care face teatru ca pe o activitate de timp liber – inevitabil e mai îndelungat, repetițiile sunt mai rare decât într-un teatru cu oameni care se trezesc și mănâncă pentru meseria asta. Dar asta nu înseamnă că e imposibil să se ajungă la rezultate finale. Se ajunge. La unele, chiar frumoase.

Cei interesați, unde se pot înscrie pentru cursuri?

Momentan nu se fac înscrieri, dar când se vor face mai mult ca sigur pe pagina de Facebook Teatrul Anonim Oradea.

Dacă ar fi să dai un sfat tinerilor regizori sau nu numai tinerilor actori, artiști. Ce sfat le-ai da?

Se zice că dacă ai un vis și crezi în el, nu renunța și lucrează pentru el. Știu că sună a clișeu, dar când tinzi spre ceva și ai în jurul tău oameni care fie nu sunt de acord, fie nu cred în tine s-ar putea să fii demoralizat. Genul aceasta de negativitate ar fi de preferat să fie ignorată. Un alt sfat ar fi să aibă tot timpul o viziune deschisă: la modul să nu fie naivi, să nu creadă că totul e: „Vaaaai, ce extraordinar!” pentru că sunt multe uscăciuni și în pădurea asta și trebuie să îți dai seama exact cu cine și ce ai de-a face. Dacă ești prea entuziasmat și prea orbit de faptul că ai intrat în lumea asta atunci s-ar putea să fii mâncat de viu, să fii călcat în picioare și vei avea parte de niște dezamăgiri totale. Trebuie o abordare realistă, o abordare pragmatică, nu o viziune romantică, idealizată asupra lumii teatrului.

 

 

Silaghi Ana-Maria, Jurnalism, Anul III

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *