Echipa feminină de handbal CSU CSM, se pregăteşte intens
sept. 8, 2016, 0 Comentarii
Echipa orădeană de handbal feminin CSU CSM se pregătește din plin pentru noul sezon competițional și în același timp, se află în proces de omogenizare după ce în această pauză competiţională lotul de jucătoare a suferit modificări majore.
În acest timp, conducerea echipei orădene a dat o adevărată lovitură de imagine, după ce au reușit să coopteze în lot o componentă de bază a echipei României, multiplă campioană națională şi continentală. Astfel, printre hanbalistele care vor evolua în sezonul viitor la CSU CSM se numără şi Valeria Motogna, care a cucerit de mai multe ori titlul național şi a devenit și vicecampioană europeană cu Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Totuși, în pofida celor 5 jucătoare noi, lotul echipei CSU CSM este încă unul restrâns din punct de vedere numeric, pentru că antrenoarea Doina Ardean are la dispoziție doar 10 jucătoare valide, după ce echipa s-a despărţit în această vară de 7 jucătoare. Din păcate, în pofida necesităţilor, este greu de crezut că echipa orădeană va mai putea face alte transferuri totuși, din cauza soluţiilor financiare practic inexistente.
În acest fel, cel mai important nume care va evolua pentru CSU CSM în următorul sezon este Valeria Motogna, de 8 ori campioană naţională (cu Silcotub şi Oltchim) şi vicecampioană europeană cu Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Florin Mihalca



























