Expoziția de fotografii semnată de Ram Shlomo Amit (Israel)
dec. 26, 2017, 0 Comentarii
Asociația Internațonală ”Euro Foto Art” a pregătit în parteneriat cu Muzeul Cetății și Orașului Oradea ultima expoziție de artă fotografică organizată în acest an.
De această dată pe șevalete sunt instalate 60 de fotografii realizate de artistul fotograf Ram Shlomo Amit din Israel, având ca generic ”Iubirea și compasiunea sunt naturale”, prezintă viziunea artistului fotograf despre valorile elementare ale omenirii, ca iubirea şi compasiunea, prin imagini fotografiate în Cehia, Germania (Berlin), India (Rishiteksh, Hardiwar, Tushita și Nodrul țării), Israel, Italia (Sicilia, Cinque Terre și Roma), Lituania, Slovacia, SUA (Detroid, San Francisco), România și Ungaria.
Ram Shlomo Amit s-a născut într-un kibbutz din nordul Israelului, la 28 decembrie 1961, ca fiu a doi supravieţuitori ai Holocaustului. A avut opt ani, când tatăl i-a pus în mână primul aparat de fotografiat, de atunci, de peste 40 de ani, este pasionat de fotografie.
Tatăl a crescut în judeţul Cluj, la Dej – până în aprilie 1944, când nemţii au deportat toată familia, la Auschwitz. A supravieţuit lagărului de exterminare şi Marşului morţii, după război emigrând în Israel. Mama lui Ram s-a născut şi a trăit la Bratislava. Când trupele germane erau deja aproape de oraş, ea a fost trimisă, cu acte false în Palestina. Părinţii lui Ram şi-au pierdut familiile în Holocaust, dar ei au supravieţuit şi s-au întâlnit în Israel. Au întemeiat un kibbutz, şi o familie, cu patru copii. Între timp au luptat ca soldaţi în războiul pentru independenţă, şi în luptele următoare.
Copil fiind, Ram Shlomo Amit a trăit trei războaie, şi unul ca tânăr înrolat. Experienţa acestor crunte realităţi a contribuit la formarea concepţiei sale despre viaţă, bazată pe anti-agresiune şi sprijinirea păcii. De aceea a decis să devină psiholog, şi să încerce să vindece sufletul omenirii, prin ajutorarea individului, separat, după caz.
Vernisajul expoziției are loc, în prezența autorului, joi, 28 decembrie 2017, ora 17, de ziua sa de natere, la care organizatorii îi invită să participe pe toți iubitorii fotografiei. Lucrările expuse sunt prezentate de artistul fotograf Ștefan Tóth (AFIAP) președintele Asociației ”Euro Foto Art”. Momentele muzicale vor fi oferite de artiștii Alexandina Chelu – Florian Chelu. În cadrul vernisajului va evolua și Trupa de dansuri Israeliene ”OR NEURIM” al Comunității Evreilor Oradea.
Este de apreciat faptul că în anul 2017 Asociația Internațonală ”Euro Foto Art” a organizat în parteneiat cu Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Cetății și Orașului Oradea respectiv Clubul Fotografic ”Nufărul” în Oradea 55 de expoziții de artă fotografică, din care 24 în sălile de expoziții ale Muzeului Cetății și Orașului Oradea, 18 în Galeria ”Euro Foto Art” respectiv 13 în Galeria Studio ”Ștefan Vilidár István” (Corpul C, etajul I).
Expoziția de artă fotografică ”Iubirea și compasiunea sunt naturale”, organizată de Asociația Internațională ”Euro Foto Art” în partenerat cu Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Cetății și Orașului Oradea, respectiv Clubul Fotografic ”Nufărul” va rămâne la dispoziția publicului până la data de 25 ianuarie 2018.
Asociația ”Euro Foto Art”



























