Fapte antisociale la frontieră
Iun 18, 2018, 0 Comentarii
Doi cetăţeni din Iran, depistaţi cu documente poloneze false
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetățeni din Iran care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de două cărţi de identitate poloneze false.
În data de 17 iunie 2018, la ora 12,20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, județul Arad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, două persoane, un bărbat și o femeie, care la controlul de frontieră s-au legitimat cu două cărţi de identitate purtând însemnele autorităţilor poloneze.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false, motiv pentru care cei doi au fost duşi la sediul instituției pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățenii iranieni M. K. și S.L, în vârstă de 34, respectiv 37 de ani, solicitanţi de azil în România.
Faţă de cele constatate, cei doi au declarat că au obţinut cărţile de identitate false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania şi nu posedau o viză valabilă.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Un cetăţean din Vietnam, oprit la frontiera de vest
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat o persoană care a încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pe jos, peste câmp.
Tot în data de 17 iunie 2018, în jurul orei 13,30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Nădlac – judeţul Arad au depistat o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, pe câmp, spre Ungaria.
Persoana în cauză a fost reţinută, la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi a fost dusă la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.
Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul vietnamez Nguyen T., în vârstă de 30 de ani. Persoana în cauză a intrat legal în ţară în baza paşaportului personal valabil şi a declarat că intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă pentru că nu deținea o viză care să-i permită să călătorească în condiţii legale.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Un urmărit internațional, depistat la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au depistat un cetățean sârb pe numele căruia era emis un mandat de arestare europeană.
O jumătate de oră mai târziu, la Punctul de Trecere Vărșand, județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul sârb Zeke C, în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul în Serbia.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Croația, un mandat de arestare europeană, pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietății.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Doi cetățeni români și un bulgar, depistați la volanul unor autoturisme cu permise de conducere false
Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat trei bărbați, doi cetățeni români și un bulgar, care conduceau trei autoturisme în baza unor permise de conducere false.
- În data de 15 iunie 2018, în jurul orei 16,45, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Alexandru G, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în județul Satu-Mare, la volanul unui microbuz marca Fiat Ducato, înmatriculat în România.
La controlul specific, persoanei în cauză i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Tânărul a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Marea Britanie.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate în baza de date, colegii noștri au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere.
Faţă de cele constatate, acesta a declarat că a susținut un examen pentru obținerea permisului prezentat la control, la o școală de șoferi din Anglia.
Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals și uz de fals, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
- În data de 17 iunie 2018, în jurul orei 12, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat cetăţeanul român Cătălin S., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în România.
La controlul specific, persoanei în cauză i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere, ocazie cu care aceasta a prezentat un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor din Marea Britanie.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care tânărul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări.
Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că nu posedă un permis de conducere și că a achiziţionat permisul de conducere folosit la controlul de frontiera din Londra, plătind suma de 2.000 de euro, de la o persoană de sex masculin care vorbea limba marocană.
Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
- Tot în data de 17 iunie 2018, în jurul orei 11, la același punct de frontieră, s-a prezentat cetăţeanul bulgar Iliev S., în vârstă de 46 de ani, la volanul unei autospeciale marca Iveco, înmatriculată în Bulgaria.
La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor din Grecia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a deţinut permis de conducere eliberat de Grecia, până în anul 2009, ulterior nemaiavând dreptul de a conduce pe teritoriul Greciei. Astfel, si-a procurat permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră de la o persoană de sex masculin a cărei identitate nu o cunoaşte, plătind suma de 500 de euro,.
Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere,de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Comisarul șef Laura Bondar, ITPF Oradea