Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

FITO s-a încheiat, dar artiștii pornesc spre alte turnee și festivaluri


Festivalul Internațional de Teatru Oradea s-a încheiat duminică, 1 octombrie, cu succes după opt zile de maraton teatral în care ne-am putut bucura de o mare sărbătoare culturală. Anul acesta cele 27 de spectacole de teatru s-au jucat aproape în totalitate cu sălile pline, iar aplauzele și entuziasmul au fost pe măsură. Un an bogat atât în spectacole, cât și în evenimente conexe. Astfel, am râs la comedii, ne-am emoționat la drame, am sărbătorit autori și ne-am reîntâlnit cu oameni dragi, cu personalități marcante ale teatrului românesc și cu spectatori minunați. Să ne revedem la cât mai multe ediții de acum înainte!

Festivalul de teatru s-a încheiat, însă stagiunea 2017-2018 a Teatrului Regina Maria acum începe și promite multe surprize extraordinare. Luna octombrie este dedicată tot festivalurilor.

În perioada 4-14 octombrie, Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria participă cu spectacolul „Gulliver” la două festivaluri din Brazilia: Festivalul Internațional de Teatru BONECOS DE CANELA, aflat la a XXIX-a ediție și Festivalul Internațional INTERCAMBIO DE LINGUAGENS, care a ajuns la a ediția a XV-a și se desfășoară la Rio de Janeiro.

Participarea artiștilor orădeni la festivalurile menționate reconfirmă importanța teatrului de păpuși ca formă de expresivitate artistică și de dialog cultural global și dovedește, totodată, valoarea Trupei Arcadia, care a reușit să se afirme și pe plan internațional, depășind nu doar granițele țării noastre, ci chiar ale continentului.

De asemenea, prezența Trupei Arcadia la cele două festivaluri din Brazilia marchează încă un lucru esențial și anume faptul că este pentru prima dată când o instituție de cultură subvenționată de stat reprezintă România la aceste evenimente de anvergură.

Echipa care pornește în 4 octombrie, cu hotărârea de a cuceri inimile brazilienilor, este formată din Daniel Vulcu – directorul general și manager al Teatrului Regina Maria, Radu Dinulescu – regizorului spectacolului, Zentania Lupșe – actriță, Consuela Egyed – actriță, Florian Silaghi – actor, Alexandru Pop – actor și Armand Richelet Kleinberg din Belgia – creatorul proiecțiilor 3D ale spectacolului „Gulliver”.

Periplul Teatrului Regina Maria nu se oprește aici și în data de 9 octombrie  poposește la Cluj Napoca cu spectacolul „Cafeneaua Pirandello”, care este găzduit de Opera Națională Română. De la Cluj trupa se îndreaptă spre Galați, unde participă cu spectacolul „În plină glorie!” la Festivalul Național de Comedie în data de 13 octombrie.

Trupa Arcadia, după ce se întoarce din lunga călătorie în Brazilia, se îndreaptă la  Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” cu spectacolul „Cenușăreasa” în 19 octombrie și la Festivalul MiniREACTOR cu spectacolul „Mic sau Mare?”, în 21 octombrie, ambele desfășurându-se la Cluj Napoca. De la Cluj se îndreaptă spre Timișoara, la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, cu spectacolul „Povești populare maghiare”, care se joacă în data de 24 octombrie.

Trupa Iosif Vulcan își face, pe urmă, bagajele pentru un turneu ceva mai lung, iar prima oprire este la București, unde participă la Festivalul Național de Teatru cu spectacolele „Cafeneaua Pirandello”, care se joacă în 24 octombrie și „Cabaretul Dada”, a cărui reprezentație esteprogramată în 25 și 26 octombrie.

De la București, în drumul spre casă, artiștii orădeni se opresc la Festivalul Internaţional „Elena Teodorini” organizat de Opera Română Craiova, cu spectacolul „Scripcarul pe acoperiș”, care se prezintă publicului în data de 28 octombrie.

Însă, chiar dacă actorii au o lună plină de festivaluri nu au uitat de bihoreni, astfel încât îi așteaptă cu drag la spectacolele care se joacă acasă, luna aceasta. De asemenea, pentru cei care nu vor putea ajunge în Oradea, colectivele de actori merg în 15 octombrie în Marghita cu spectacolul „În plină glorie!” și în 17 octombrie cu spectacolul „Povești populare maghiare”.

 

Florina Dometi, secretar literar al Teatrului Regina Maria Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *