Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Genially. Ce face diferit un profesor grozav ?


prof. Anca Albu, Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”

prof. Alunița Neag, Colegiul Tehnic  ”Traian Vuia”

 

Ce ne propunem? (scop şi obiective):
Scopul dezvoltarea competențelor de predare ale cadrelor didactice, a capacității de identificare a elementelor ce contribuie la un act didactic de calitate ce asigură succesul elevilor și transformă lecțiile în experiențe de învățare memorabile.

Obiective:

  • Îmbunătățirea competențelor pedagogice prin reflectarea asupra strategiilor didactice utilizate la clasă;
  • Identificarea elementelor ce transformă activitatea didactică în experiență de învățare cu impact asupra dezvoltării plenare a elevilor;
  • Facilitarea schimbului de idei și bune practici prin implicarea profesorilor participanți în activitățile webinarului.

 

De ce propunem activitatea? (motivaţia)
   Progresul tehnologic și evoluțiile din societate, inclusiv schimbările determinate de pandemie invită la reflecție asupra a ceea ce mai înseamnă să fii profesor în contextul actual, când informația este la un click distanță, profilul elevului s-a schimbat și digitalizarea impune o adaptare rapidă a strategiilor didactice, pentru a răspunde nevoilor de formare a elevilor, dar și de socializare și sensibilizare într-o lume agresivă, competitivă, în care individul se simte tot mai izolat.

Este datoria școlii să creeze un climat care să asigure elevilor o stare de bine în care aceștia pot să se exprime fără teama de a fi judecați sau devalorizați și în care li se cultivă stima de sine.

Dorim să dezbatem pe de o parte în ce măsură stilul de predare al profesorilor este influențat de diferite modele: foști profesori, personaje de film/carte care au marcat discursul cultural la un moment dat. Sunt cîteva exemple celebre în acest sens. Iar pe de altă parte dorim să aducem în discuție în ce măsură  strategii moderne precum blended learning sau clasa răsturnată funcționează în învățământul de masă, învitându-i pe colegi să împărtășească experiențele avute.

Cui ne adresăm? (grup-ţintă):
Grup ţintă:

  • Cadre didactice,
  • elevi de ciclu primar, gimnazial, liceal
  • studenți preocupați de dezvoltarea personală și învățarea unor metode și  strategii didactice.

 

Număr maxim de persoane admise = 100, fiind un webinar ONLINE

Cum se desfăşoară? (descrierea activităţii):
  1. Prezentarea lectorilor;
  2. Prezentarea și dezbaterea unor aspecte ce vizează experiența profesională, modalități de abordare în ceea ce privește succesul elevilor, adaptarea la noile cerințe ale comunității;
  3. Sesiune de întrebări și răspunsuri;
  4. Concluzii.
Ce aşteptăm? (rezultate anticipate):
  • Numărul de persoane participante şi implicate în educarea elevilor;
  • Implicarea activă a persoanelor participante;
  • Cantitatea şi calitatea ideilor vehiculate și exemplificate.

 

Prof. univ. dr. Valentin Cosmin Blândul

Președinte al Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis” Oradea

Telefon: 0040 745 267047

Email: topformalis@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *