Handbalistele de la CSU Oradea au câștigat meciul cu Mureșul Tg. Mureș
Dec 20, 2017, 0 Comentarii
Deși nu s-au putut baza pe patru jucătoare importante din cadrul lotului, handbalistele de la CSU Oradea au reuşit să se impună totuşi, luni, în faţa echipei Mureșul Tg. Mureș, un adversar care a menţinut ritmul până la pauză.
Meciul, care a contat pentru etapa a 13-a (ultima a turului) a campionatului Diviziei A și care s-a desfășurat la Sala Universității din Oradea, a consemnat victoria la patru goluri a elevelor antrenoarei Doina Ardelean, scor 30-26, după ce la pauză s-a consemnat egalitate, 16-16.
Încropită din mers din cauza incertitudinii cu privire la existenţa acestei formaţii după retragerea finanţării CSM Oradea, echipa de handbal feminin a demonstrat, astfel, încă o dată că este capabilă să renască din propria-i cenuşă.
Este de menţionat faptul că absenţele lui Vârtic, Hlinca, Verzea şi Gal au fost suplinite de către junioarele Abodi Nicoleta şi Alina Tovt integrate cu succes, ambele reuşind să înscrie, câte 2 respectiv 1 gol. Golghetera partidei a fost din nou Jenica Rudics, autoarea a 13 goluri. Din tabăra mureşencelor cea mai bună marcatoare a fost Carola Stângu, autoarea a 10 goluri.
Este de remarcat și aspectul cum într-un campionat cu un număr mai mare de echipe dar şi mai valoroase, după un start ezitant, Oradea şi-a intrat în ritm obţinând nu mai puţin de 7 succese.
După partida cu mureșencele, handbalistele orădene au intrat în vacanţă pentru 10 zile. Campionatul se va relua pe 13 ianuarie.
Florin Mihalca