Handbaliștii formației CSM Oradea au învins, în Bănie, pe Univ. Craiova cu 38-32
Dec 6, 2017, 0 Comentarii
Handbaliștii formației CSM Oradea au reușit din nou un tur de campionat, așa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva sezoane, când bihorenii au obținut numai victorii. Și de această dată, în sezonul 2017-2018, elevii antrenorului Sebastian Tudor au punctaj maxim, la jumătatea competiției seriei vestice a Diviziei A.
În ultima etapă din turul de campionat, sâmbătă, orădenii s-au impus, iarăși clar, cu scorul de 38-32, în deplasare, pe terenul echipei Universitatea Craiova.
Meciul din Bănie a fost dominat clar de „roș-albaștrii” bihoreni, care s-au aflat la conducere de la început și până la final. Astfel, după primele 30 de minute de joc, la jumătatea întâlnirii, orădenii conduceau cu șase goluri, scor 20-14.
Și în repriza a doua lucrurile au stat la fel, elevii antrenorului Sebastian Tudor au condus cu autoritate ostilitățile, iar la final s-au impus tot la o diferență de șase goluri, cu scorul de 38-32, terminând turul de campionat cu punctaj maxim.
„Am dominat în totalitate, din minutul 1 și până în minutu 60. Nu s-a pus niciodată problema învingătoarei. Toți jucătorii au respectat indicațiile tactice și am obținut cel de-al zecelea succes. Avem, astfel, zece succese din zece meciuri și ne bucurăm că am reușit să scriem istorie și să ducem Oradea, în premieră, din liga a II-a, în Cupa României. Îi felicit pe toți jucătorii pentru acest parcurs din tur”, a declarat, după joc, antrenorul formației CSM, Sebastian Tudor.
Tehnicianul bihorean a rulat întreg lotul de 14 jucători (2 portari și 12 jucători de câmp) deplasat la Craiova.
Principalul marcator a fost Devid Munea, autor a 10 goluri. El a fost urmat de Petru Stroe, cu 7 reușite și Alexandru Pop, cu 6 goluri.
La jumătatea Seriei B din Divizia A la handbal masculin, CSM Oradea ocupă prima poziție, cu 30 de puncte, urmată fiind de CSU ”Constantin Brâncuși” Tg. Jiu, cu 27 de puncte.
Chiar dacă turul de campionat s-a încheiat, handbaliștii orădeni nu și-au încheiat încă evoluția oficială din această stagiune ei ajungând să se califice în optimile de finală ale Cupei României, acolo unde vor întâlni formația CSM Făgăraș. Meciul este programat joi, 7 decembrie, de la ora 18, la Arena „Antonio Alexe”.
Florin Mihalca