În trafic, acțiuni „în oglindă” ale polițiștilor români și unguri, de la rutieră
Dec 12, 2017, 0 Comentarii
Polițiștii bihoreni au desfășurat ample acțiuni în trafic, în „oglindă” cu omologii unguri, pentru diminuarea riscului rutier în zona de frontieră a celor două state și prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente rutiere.
Marți, 12 decembrie, potrivit Planului de cooperare al Inspectoratului General al Poliției Române privind diminuarea numărului de accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile publice din România şi Ungaria, în special în apropierea frontierei de stat comună, în care sunt implicaţi conducători auto români şi maghiari, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost organizate ample acţiuni rutiere în sistem „oglindă” cu poliţia din judeţul Hajdu-Bihar, Ungaria.
Acțiunile polițiștilor rutieri bihoreni și ale omologilor ungari au vizat depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în special a celor care conduc autovehicule pe drumurile publice cu viteză excesivă, verificarea legalităţii transportului rutier public de persoane şi mărfuri, a transporturilor rutiere de mărfuri și deșeuri periculoase, precum și asigurarea unui climat de siguranţă civică în preajma sărbătorilor de iarnă.
Excesul de viteză în trafic, combătut cu fermitate de polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni:
Acțiunile în „oglindă” desfășurate de polițiștii bihoreni și unguri au avut ca scop diminuarea riscului rutier în zona de frontieră a celor două state și prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile publice din România şi Ungaria, în apropierea frontierei de stat comună, în care sunt implicaţi conducători auto români şi ungari.
În județul Bihor, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe D.N.1, D.N.19 și D.N.79, pe raza municipiilor Oradea, Salonta și pe sectorul de drum D.N. 1 Oradea – Borș, folosind aparatura radar din dotare pentru identificarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză sau comit abateri de la legislația rutieră.
Diferențele de legislație dintre cele două țări, aduse la cunoștința cetățenilor de polițiștii de prevenire bihoreni.
În același timp, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat, în paralel, o acțiune preventivă în trafic, pe D.N. 1, în municipiul Oradea, în localitatea bihoreană Sântion și pe Șoseaua Ogorului din Oradea. Activitățile preventive derulate de polițiștii bihoreni au vizat informarea conducătorilor auto cu privire la principalele diferențe de legislație rutieră dintre cele două țări, România și Ungaria. Totodată, participanții la trafic au primit din partea polițiștilor de prevenire bihoreni pliante cu recomandări menite să prevină victimizarea cetățenilor prin accidente de circulație.
Menționăm că acțiunile rutiere în zona de frontieră s-au desfășurat concomitent în patru județe din partea de vest a țării, respectiv Bihor, Satu Mare, Arad și Timiș, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Peste 460 de autovehicule controlate și 322 de sancțiuni aplicate de polițiștii bihoreni
Au fost controlate 460 de autovehicule, din care 390 de autovehicule prevăzute cu 8+1 locuri, 16 microbuze, 8 autocare și 58 de autovehicule destinate transportului de mărfuri. Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni au aplicat 322 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 93.380 lei, din care 270 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 13 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, 8 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, iar 24 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni.
Astfel, pe strada Calea Sântandrei din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Curățele, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 162 km/h, înregistrat video cu pistolul radar.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
În cadrul acțiunii, pe strada Ogorului din Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 65 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, având permis de conducere necorespunzător categoriei de autovehicule din care face parte ansamblul de vehicule condus de acesta.
De asemenea, pe strada Ogorului din Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Agigea, județul Constanța, reprezentant al unei societăți comerciale bihorene, în timp ce conducea un autotren cu care efectua transport rutier de marfă. În urma controlului efectuat, s-a constatat că datele raportului tahograf erau alterate. Societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor O.G. nr.37/2007, cu amendă în valoare de 9.000 lei.
Ioana Lascău, IPJ Bihor