Lansare de carte. Despre istoria P.E.N. Club România, la Literele orădene
Noi 28, 2023, 0 Comentarii
Facultatea de Litere, a Universității din Oradea, este organizatoarea lansării volumului dedicat istoriei P.E.N. Club România.
Evenimentul editorial va avea loc în ziua de 5 decembrie, la ora 13:30, la sediul Facultății dLitere, amfiteatru C010, și face parte din seria manifestărilor prilejuite de cei 60 de ani de tradiție a învățământului filologic orădean.
„Ne onorează faptul că autorul, conf. univ. dr. Dan H. Popescu, a ales Facultatea de Litere ca partener de dialog și public țintă pentru lansarea volumului Pentru o istorie a P.E.N. Club-ului român / Anii cei dintâi 1922-1925, volum distins cu un premiul special al P.E.N. Club România, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, care s-a desfășurat la București la sfârșitul săptămânii trecute”, a precizat conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decanul Facultății de Litere.
„Sunt ani de zile de când îmi doresc ca să se facă această cercetare despre începuturile P.E.N. Club-ului Român, atât de sincron cu însăși apariția dorinței de organizare a scriitorilor lumii.
Acest volum, semnat de Dan Horațiu Popescu, impecabil documentat și excelent scris, este însă mult mai mult decât atât, este un tulburător și convingător tablou de epocă. Al epocii atât de speciale de după primul război mondial, la Londra, ca și la București, când, printre atâtea noi idei, cea a integrării europene avea străluciri literare, iar scriitorii români se aflau în primele rânduri. Tot ce pot să sper este că Dan Horațiu Popescu își va continua cercetarea și prin tabloul epocii de după cel de al doilea război mondial, și va reuși să ajungă pe treptele abrupte ale istoriei până azi”, spunea Ana Blandiana, președinte P.E.N. România, între anii 1990-2004, în legătură cu cartea ce urmează să fie lansată la Oradea.
Evenimentul, deschis publicului larg, va fi moderat de conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decanul Facultății de Litere, iar discuțiile despre carte vor fi conduse de conf. univ. dr. Ioana Cistelecan.
P.E.N. International este o asociație internațională a scriitorilor, fondată la Londra, în 1921, pentru a promova prietenia și cooperarea intelectuală între scriitorii din toată lumea. P.E.N. International are cluburi autonome în peste o sută de țări.
Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea