Lucrările la Parcul Sportiv Salca III, din cartierul Nufărul, în desfăşurare
oct. 9, 2017, 0 Comentarii
În vecinătatea parcurilor Salca I și Salca II sunt în curs de desfăşurare lucrările Proiectului de „Amenajare a Parcului Sportiv Salca III”.
Situat pe un teren viran, folosit anterior pentru depozitarea molozului rezultat din demolări, Parcul Sportiv Salca III oferă la final, posibilităţi pentru desfăşurarea unor activităţi sportive şi de agrement, contribuind la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Parcul are şi o funcţie de recreere, activităţile sportive desfăşurându-se într-un spaţiu verde protector, plantat cu arbori, arbuşti şi garduri vii.
Având o suprafaţă de 1,3 ha, parcul va fi prevăzut cu trei terenuri de tenis, două de baschet, unu de minifotbal, trei terenuri destinate tenisului de masă, iar ca funcţiuni anexe se propune un acces carosabil cu parcare, un foişor, două pergole, trei tribune, grupuri sanitare, vestiare, un spaţiu tehnic pentru asigurarea utilităţilor, precum şi un mini-bufet.
Lucrările la Parcul Sportiv Salca III, demarate la sfârșitul lunii iunie vor fi finalizate după șase luni de la începere. În momentul de față nivelarea terenului este realizată 95%. Împrejmuirea terenurilor de sport este aproape de finalizare, stâlpii perimetrali și separatorii fiind deja montați. Platforma de parcare, a cărei suprafață este de 900 mp, este finalizată în procent de 50%. Din această suprafață, aproape 1 ha reprezintă aria carosabilă până la limita de proprietate. Sunt executate fundațiile stâlpilor de susținere pentru gradene, vestiare, foișor și pergole, precum și cele pentru stâlpii ornamentali, pe care vor fi montate corpurile de iluminat cu lămpi cu vapori de sodium. Se lucrează la montarea instalației electrice și racordarea apei la vestiare.
Lucrările de amenajare a Parcului Sportiv Salca III au fost proiectate de S.C Pro-Arh S.R.L Oradea, valoarea contractului fiind de aproape 4 milioane de lei.
Dinicu Braghină



























